Cunoscutul bucătar nu se aștepta să fie o perioadă ușoară, cursa de la Antena 1 aducându-le tot felul de surprize, în special atunci când sunt nevoiți să găsească cazare pentru a dormi peste noapte. Și unde mai pui că orele de somn sunt și ele puține.

Frumoasa brunetă și fiul ei au parte de foarte multe experiențe și momente la Asia Express 4, atât de multe încât nici nu au timp să le povestească pe toate. O zi de filmare alături de celelalte echipe li se pare lungă cât un an petrecut în Capitală.

Din păcate, fosta jurată de la Masterchef și băiatul ei nu apucă să se odihnească prea mult, somnul fiind o altă problemă majoră cu care se confruntă cei doi participanți de la Asia Express 4, show moderat de Irina Fodor.

Patrizia Panglieri și băiatul ei, Francy, declarații despre filmările de la Asia Express 4

„O zi în Asia Express este cât un an la București. Seara, la culcare, nu apucăm să povestim despre tot ce am făcut de-a lungul zilei pentru că se întâmplă prea multe, iar noi cădem lați de oboseală.  Somnul e o mare problema aici, cu 4-5 ore dormite pe noapte eu mă descurc foarte greu.

Ce am observat este că turcii au o frică de Poliție incredibilă, iar noi am avut lipici la Poliție. Ne-a oprit de foarte multe ori”, a spus Patrizia care a scos la iveală și un episod legat de oamenii legii din Turcia.

Vedeta credea că a găsit un loc perfect pentru a se odihni, alături de fiul ei, Francy, însă respectivii au apelat imediat numărul de urgență. Din fericire, totul s-a terminat cu bine pentru concurenții de la Asia Express 4, care nu o duc bine nici cu banii.

„Într-o seară, căutând cazare, am crezut că am găsit pe cineva care vrea să ne ajute, când de fapt el a chemat Poliția ca să plecăm de acolo.

Și cu banii e greu, dar uneori mă mai plâng în fața patiseriilor în speranța că o să primesc ceva”, a completat bruneta.

Francy, fiul Patriziei, de la extaz la agonie. Cum se simte

În ceea ce-l privește pe băiatul vedetei, Francy a ajuns la o concluzie foarte simplă. Tânărul este de părere că experiențele trăite până acum pe Drumul Împăraților sunt dificile și îl fac să simtă tot mai mult dorul de casă.

Competiția de la Antena 1 este o experiență unică, concurenții având momente în care trec de la extaz la agonie și invers. E greu din punct de vedere fizic, cât și emoțional, oboseala, mersul pe jos și vremea spunându-și cuvântul.

„Asia Express te face să îți dai seama cât de norocos ești acasă”, a spus fiul Patriziei Paglieri, care a fost imediat aprobat de celebra sa mamă.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE