Reality show-ul Survivor România revine în această seară, 10 iunie 2021, cu o nouă ediție. Concurenții se vor lupta în primul joc al săptămânii, jocul de recompensă, pe un traseu spectaculos, aflat pe Marea Caraibilor.

Se pare că tensiunile au apărut din nou în echipa Faimoșilor. De data aceasta, Elena Marin este din nou în vizorul lui Zanni, cu care a mai avut conflicte în trecut. Tânărul se leagă de faptul că dansatoarea s-a apropiat foarte mult de războinica Maria Chițu.

Ediția din această seară poate fi văzută Live Video pe kanald.ro, începând cu ora 20:00.

Survivor România 2021 Live Video. Noi tensiuni în echipa Faimoșilor? Vezi aici ediția de azi, 10 iunie

Nu mai este mult până la probele individuale, iar concurenții de la Survivor România au ajuns la capătul răbdării. De aceea, conflictele dintre ei nu par să înceteze.

Zanni a observat apropierea Elenei Marin de Maria Chițu și spune că se așteaptă oricând la o nouă dramă în echipă.

„Cu Elena n-am stat la discuții, că s-a dus să cârcotească cu Maria prin boscheți. Dar mă aștept oricând la o nouă dramă, o nouă poveste, la care noi trebuie sa zicem: Da, ce s-a intâmplat?”, le spune Zanni celorlalți concurenți.

Maria Chițu este devastată după eliminarea Adelinei Damian. Cele două s-au apropiat foarte mult în ultima vreme, iar Adelina ajunsese să fie singura ei aliată în conflictul cu colegii lor, Albert, Andrei și Marius.

„Mi s-a făcut super dor de ea, mă gândesc la ea încontinuu”, îi spune Maria adversarei sale, Elena.

Dat fiind scandalul pe care l-a avut recent cu băieții, Maria nu știe dacă aceștia o vor mai susține. „Nu știu dacă mă vor susține băieții neapărat…”

Andrei, favoritul publicului. Reacția lui Albert Oprea

Albert Oprea nu a mai ieșit favoritul publicului de la Războinici în ediția Survivor România de duminică, lucru care l-a șocat vizibil, după cum au observat și băieții din echipa Faimoșilor.

Andrei Dascălu a primit cele mai multe voturi din partea publicului și a fost nevoit să-l nominalizeze pe Albert spre eliminare. Șocul acestuia din urmă nu a trecut deloc neobservat.

„Ștefan: Surpriza mare a venit din partea favoritului, Albert./ Sebastian: Nominalizarea l-a băgat în pământ”, au spus cei doi Faimoși.

Albert și-a exprimat părerea despre noul favorit și crede că a fost votat de oameni pentru că a fost mai vocal: „ A ieșit favoritul publicului probabil pentru că lumea a apreciat la el faptul că și-a spus mai mult punctul de vedere.

Andrei se bucură că au rămas cei mai buni din echipă în competiție. Echipa albastră este formată acum doar din patru oameni.

„Bine că s-a întâmplat așa, așa au rămas cei mai buni momentan în echipă”, spune Andrei la testimoniale.

În timpului jocului pentru recompensă, un scandal izbucnește între Albert și Ștefan. Faimosul îi spune adversarului său să-l lase în pace, spunând despre el că este un papagal.

„E un milog aici, care mă enervează….face ca papagalul pe aici”, spune Ștefan Ciuculescu.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE