Simona Gherghe a fost nevoită să dea o veste extrem de tristă unuia dintre concurenții de la Mireasa. Prezentatoarea reality-show-ului difuzat de Antena 1 și Antena Stars și-a găsit cu greu cuvintele pentru a face un anunț neplăcut.

Pe lângă poveștile de iubire dezvoltate în casă și momentele tensionate sau amuzante, există și lucruri mai puțin plăcute care se petrec în emisiune.

Simona i-a oferit sincere condoleanțe lui Bogdan, care a aflat în direct că bunicul său s-a stins din viață.

Simona Gherghe, anunț neplăcut în emisiunea Mireasa

Nu doar prezentatoarea și Bogdan s-au emoționat în fața acestei tragedii, ci și ceilalți concurenți, care au lăsat capetele aplecate și au oferit și ei păreri de rău pentru situația prin care trece bărbatul.

„S-au întâmplat extrem de multe în ultimele 24 de ore. O să încep prin a-i spune lui Bogdan condoleanțe, pentru că bunicul lui s-a stins. Suntem cu sufletul alături de tine!”, este mesajul trist pe care l-a transmis Simona Gherghe la Mireasa.

Bogdan este unul din cei mai noi concurenți ai acestui sezon. Tânărul în vârstă de 34 de ani a intrat în reality-show-ul matrimonial în luna aprilie.

Bucătarul s-a înscris în emisiune pentru a-și găsi jumătatea, așa cum au făcut-o toți concurenții. Acesta trecuse printr-o despărțire dureroasă și a vrut să uite de fosta lui parteneră, cu care a stat la Londra folosindu-se de participarea în acest concurs.

Bogdan trebuie să depășească acum un alt moment dificil, acela de a-l conduce pe ultimul drum pe bunicul său.

Bogdan a primit condoleanțe din partea prezentatoarei Simona Gherghe și a celorlalți concurenți. Foto: captură Antena 1

Noul sezon a debutat în luna martie

Emisiunea Mireasa de la Antena 1 a ajuns anul acesta la cel de-al treilea sezon. Show-ul este unul dintre cele ma urmărite din România.

Noua ediție a debutat în luna martie. „Fiecare concurent a simţit diferit gustul iubirii în casa Mireasa. Pentru unii însă a fost unul extrem de dulce. Sunt foarte curioasă cum va fi gustul iubirii pentru noii concurenţi!”, a spus Simona Gherghe la debutul sezonului.

Emisiunea Mireasa a fost prezentată în urmă cu câțiva ani de Mirela Vaida, cea care i-a luat locul Simonei Gherghe la Acces direct. După ce a devenit mamă din nou, Simona a acceptat provocarea producătorilor reality-show-ului și a acceptat să prezinte ea acest concurs pentru a avea mai mult timp de petrecut după-amiaza cu familia.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE