Gazda de la „Chefi la cuțite” demonstrează că are un simț al umorului foarte dezvoltat, așa cum reiese frecvent din postările pe care le face în mediul virtual, mai ales de când a fost aleasă să fie la cârma a două emisiuni importante de la Antena 1.

Frumoasa brunetă își ține fanii la curent cu evenimentele care au loc pe Drumul Împăraților și le transmite celor dragi mesaje, dorul de familie fiind unul foarte mare de când a plecat din România alături de 9 echipe în show-ul Asia Express 4.

Irina Fodor, mesaj haios către soțul ei, Răzvan. Ce a spus prezentatoarea de la Asia Express 4

„Dragă Fodor, eu rămân aici. M-au vândut colegii noștri pe măgarul ăsta și pe cămilele din spate. O să am o viață nemaipomenită. Te pup”, este postarea lăsată de Irina Fodor pe InstaStory, notează a1.ro.

Vedeta s-a fotografiat în timp ce stă pe o statuie în formă de cămilă, dar din păcate, nu a avut parte de reacția așteptată din partea partenerului de viață, care de data aceasta nu i-a răspuns.

Răzvan Fodor a lăsat-o pe fiica lor, Diana, să-i dea replica mamei sale. Fetița în vârstă de 11 ani a ținut să le arate tuturor internauților că știe glumele părinților ei și se amuză copios când le aude.

„Ai și tu mamă niște glume.. .După ce că tăticul ăsta e vai de capul lui”, a fost răspunsul lăsat de Diana Fodor pe pagina de Instagram.

Irina Fodor, amuzată de unele situații de la Asia Express 4

Irina Fodor nu se amuză pentru prima oară pe seama momentelor din timpul filmărilor de la Asia Express 4. Vedeta a avut parte de mici probleme încă din prima zi, dar a reușit să treacă peste ele cu zâmbetul pe buze.

Prezentatoarea s-a pregătit înainte de a pleca din România și chiar a luat lecții de la veterana Gina Pistol, dar cu toate acestea tot s-a trezit cu o ploaie în toată regula în camera de hotel unde era cazată.

O altă peripeție ar fi cea în care s-a ars foarte rău de la soarele puternic din Turcia, Irina Fodor încercând și de această dată să facă haz de necaz și să se bucure mai departe de experiența de pe Drumul Împăraților.

„Am asistat la un instructaj despre siguranța noastră în acest proiect, despre cum e bine să ne comportăm în țări cu o cultură diferită de a noastră. Am schimbat sfaturi despre ce ar trebui să ne luăm în bagaje.

Am schimbat impresii despre felul în care am organizat familiile să se descurce în lipsa noastră și ne-am împărtășit unii altora temerile și gândurile în legătură cu plecarea asta”, scria Irina Fodor pe blogul personal înainte de filmările de la Antena 1.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE