Frumoasa brunetă și jucătorul de fotbal au o legătură care se bazează enorm de mult pe încredere și prietenie. Vedeta susține că partenerul ei de viață, cu care este căsătorită de 13 ani, este persoana cu care reușește să vorbească despre orice subiect.

Deschiderea este un lucru foarte important pentru Cristi Chivu care este foarte comunicativ cu femeia care l-a făcut tată de două ori, deși la începutul relației nu era o fire foarte vorbăreață. Se pare că sportivul a reușit să se schimbe în acest sens.

Adelina și Cristi Chivu, relație longevivă. Cum au reușit cei doi

„Încrederea și prietenia ne definesc dintotdeauna – și datorită faptului că am fost plecați singuri departe de prieteni și familiile noastre și am stat noi doi împreună atât de mulți ani. Nu că nu am avea prieteni aici.

Prietenia a fost fundamentul relației noastre. Așa a început, așa a și continuat. Adică eu lui îi povestesc toate prostiile, nici n-are chef uneori să le asculte, vorbesc cu el mai mult decât vorbesc cu prietenele mele.

El la fel îmi povestește mie tot – sunt expertă în tehnici de joc, știu toate accidentările de la stadion. Lucruri pe care le-ar vorbi cu un prieten de-al lui eu le știu pentru că le vorbește cu mine.

La început nu era el foarte comunicativ, dar aici pot să-mi asum acest lucru, că l-am făcut să fie foarte comunicativ cu mine. În rest, cu alții, nu am reușit să-l fac să fie așa, dar cu mine este și asta e bine”, a mărturisit Adelina Chivu într-un interviu pentru okmagazine.ro.

Frumoasa brunetă și Cristi Chivu marchează în fiecare an aniversarea zilei în care s-au cunoscut. Cei doi preferă să meargă singuri într-o vacanță, reușind să păstreze această tradiție de fiecare dată până acum.

Fosta prezentatoare TV organizează din timp ieșirile pe care le are cu sportivul, asta pentru că sunt și fetele la mijloc și trebuie să rămână cu cineva. În plus, cei doi au și un cățel pentru care trebuie să caute o linie de avion care să-l accepte.

Adelina Chivu, dor de televiziune? Ce spune despre vechiul job

În altă ordine de idei, Adelina Chivu mărturisește că nu simte nevoia să revină pe micile ecrane. Vedeta susține că nu i-a plăcut niciodată să fie în centrul atenției și chiar a preferat să stea deoparte pentru a-și putea trăi viața după bunul plac.

Ambianța de la locul de muncă este cea de care îi este dor frumoasei brunetei. Soția lui Cristi Chivu își amintește cu nostalgie de perioada în care intra într-o redacție cu 200 de oameni și cu care stătea zilnic la povești.

„Nu știu dacă mi-a fost dor, pentru că mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu în atenția lumii, asta atrage simpatii deopotrivă cu antipatii și răutăți”, a completat Adelina Chivu, mai arată sursa menționată.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE