Moderatorul show-ului „La Măruță” a fost jignit de cântărețul cu care a legat o prietenie foarte frumoasă în trecut, însă a încercat să nu folosească prea multe cuvinte dure și să fie diplomat.

Vedeta nu a oferit prea multe detalii despre ruptura care s-a produs între el și Alex Velea, dar a lăsat de înțeles că prietenia nu este formată numai din momente frumoase, ci și din certuri și tensiuni.

Soțul Andrei consideră că situația e altfel decât o văd cei de pe „margine”. Totodată, Cătălin Măruță a încercat să lase garda jos, fiind de părere că conflictul cu artistul se va stinge la un moment dat și își vor strânge mâinile.

Cătălin Măruță, replică după declarațiile lui Alex Velea. Prezentatorul dă semne de împăcare?

„În prietenie, ca-n fotbal, sunt și faze tensionate, uneori din teren vezi situația altfel decât e, iar de pe margine, pentru ceilalți, meciul pare chiar pe viață și pe moarte. La final însă, bărbații își strâng mâna și chiar se apreciază.

Peste ani, o să ne amintim de toate câte s-au întâmplat și s-au spus. #friends #nohardfeelings”, a scris Cătălin Măruță pe pagina sa de Instagram, unde a postat și câteva imagini alături de Alex Velea.

Părerile despre conflictul dintre prezentator și artist sunt împărțite. Unii internauți consideră că vedeta de la Pro TV „întinde prea mult coarda” atunci când vorbește în emisiunile sale despre cuplul Antonia – Alex Velea.

Pe de cealaltă parte sunt persoane care cred cu tărie că Alex Velea exagerează și-i aduce moderatorului foarte multe acuzații, în condițiile în care soțul Andrei a contribuit enorm la cariera acestuia.

Alex Velea, distant față de mai mulți prieteni. De ce nu mai vorbește cu Smiley

Internauții nu au uitat nici de conflictul dintre Alex Velea, Maria Fresh și Lino Golden, foarte multe persoane fiind de părere că artistul se leagă de astfel de situații pentru că nu mai are succes pe plan muzical.

Se pare că nici prietenia cu Smiley nu mai este ce a fost în trecut, asta pentru că cei doi nu mai apar împreună și nu mai colaborează, deși au format împreună o casă de producții.

Cel care ar fi încetat orice fel de legătură este partenerul de viață al Antoniei, care nu mai vorbește cu prietenii din „vechea gașcă”. Alex Velea este mult mai apropiat de cântăreții de muzică de petrecere.

„Alex este cel care a decis acest lucru. Nu mai vorbește cu aproape nimeni din vechea gașcă. Nu a existat o ceartă între el și Smiley, pur și simplu a încetat să-i mai răspundă la telefon.

Nici măcar nu se mai duce să tragă piese la Hahaha Production, casa de discuri a lui Smiley, deși doar cu ei a lucrat încă de când s-a lansat pe piață”, a declarat o persoană apropiată celor doi, scrie stiridinlume.ro.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE