Frumoasa Războinică a reușit să se deschidă în fața rivalei sale, căreia îi mărturisește toate stările prin care trece. Blondina și concurenta din tabăra adversă au trecut barierele jocului din Republica Dominicană și chiar au devenit bune prietene.

Elena Marin și tânăra de 20 de ani au fost surprinse frecvent pe plajă sau în junglă discutând, însă de data aceasta participantele de la Survivor România au fost filmate de camerele de supraveghere în timpul nopții, într-o apropiere mult prea tandră.

Maria Chițu și Elena Marin, tot mai apropiate. Ce s-a întâmplat între ele la Survivor România

Cele două sunt extrem de afective una cu cealaltă, dovadă că fosta asistentă a lui Mihai Morar a părăsit tabăra pentru a merge în cea a Războinicilor.

Motivul? Pentru a o îmbrățișa pe prietena sa, Maria Chițu, dar apropierea dintre fete nu se oprește aici pentru că le-au mai oferit telespectatorilor un alt moment inedit.

Faimoasa și-a sărutat rivala pe obraz, în semn de „Noapte bună”, semn că lucrurile sunt cât se poate de serioase și prietenia lor este una serioasă.

Concurentele nu sunt legate numai prin prisma competiției sportive Survivor România, ci se pare că au și alte lucruri în comun.

Atât Elena Marin, cât și Maria Chițu sunt pasionate de dans. Un alt lucru care le leagă pe singurele fete rămase în reality show-ul de la Kanal D este și faptul că sunt oarecum excluse din propriile echipe de băieți care nu le aduc deloc cuvinte frumoase.

Maria Chițu și Elena Marin, în toiul nopții
Maria Chițu și Elena Marin de la Survivor România, în toiul nopții. Sursa foto: wowbiz.ro

Maria Chițu și Elena Marin, prietene și rivale în același timp

Fetele empatizează foarte mult, în ciuda faptului că pe teren trebuie să dea totul pentru propriile echipe. Ele luptă una împotriva celeilalte, dar la finalul probei încearcă să nu-și poarte ranchiună.

Maria Chițu și Elena Marin își dau mâna după meciurile de la Survivor România și vorbesc extrem de sincer despre situațiile din Republica Dominicană, așa cum s-a întâmplat când Faimoasa a fost favorita publicului, iar Războinica a ieșit pe locul doi.

„Nu s-au bucurat deloc când au auzit treaba asta, că eu am ieșit pe locul 2 la favoritul publicului. Și, culmea Sebi de la echipa Faimoșilor mi-a transmis felicitări și tu, care ești prietena mea. 

Văd și la mine că nu mai sunt susținută, nu știu… Elena dacă aș putea să stau 24/24 ore cu tine aș face-o și nu aș mai sta aici, nici cu ai tăi, nici cu ai mei, nici cu nimeni”, i-a spus Maria Chițu dansatoarei.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE