Burlacul Andi Constantin, fost star la Insula Iubirii și la Survivor România, este acum pus în postura să își aleagă o parteneră de viață în urma emisiunii la care fetele se luptă pentru atenția lui.

Burlacul Andy Constantin se bazează pe instincte când vine vorba de dragoste

Într-un interviu oferit revistei Viva, Andi Constantin a dezvăluit cum își va alege iubita din emisiunea Burlacul și a mărturisit că simte că este cazul să se așeze la casa lui, acum, mai ales că a și împlinit deja 30 de ani.

”Nu ai cum să greșești atunci când alegi să îți urmezi instinctul sau inima. Ajungem să regretăm peste ani ceea ce nu am făcut, nu ceea ce am făcut cu toată inima, chiar dacă uneori greșim în alegerile noastre”, a explicat Burlacul Andi Constantin când vine vorba de alegerile pe care le face în amor.

Mai mult, a mai explicat el, când vine vorba despre femeile pe care și le dorește alături, Andi Constantin are o filosofie cu privire la modul cum trebuie să se lege relația.

”Nu cred că unul trebuie să cucerească și celălalt să aștepte să fie cucerit. Nu văd acest proces ca pe o luptă și nu văd femeia ca pe o cetate pe care trebuie să o cuceresc. Și nici invers”, a spus Burlacul Andi Constantin pentru sursa citată.

Andi Constantin, despre cum alege fetele de la Burlacul

”De fiecare dată când interacționez cu o fată, încerc să aflu ceva nou despre felul ei de a fi. În momentul în care găsesc un element care să arate incompatibilitatea dintre noi, alegerea devine ușoară. Atunci când nu găsesc, aleg cu inima”, spune Burlacul.

În altă ordine de idei, a explicat Andi Constantin, atunci când o alege pe vreo domnișoară, la întâlnirile private de la Burlacul căreia îi oferă trandafirul salvator, totul depinde de ceea ce reușește domnișoara cu pricina să îl facă să simtă.

Andi Constantin
Andi Constantin si alege partenerele ghidat de instinct Sursa foto: Facebook

”Mă las ghidat de instinct pentru că, așa cum spuneam, cred că șansele să regret o decizie luată cu inima sunt mult mai mici. Dacă este vorba despre întâlnirile private la care ofer trandafirul salvator, atunci decizia este una 100% emoțională, bazată pe ceea ce m-a făcut acea femeie să simt la întâlnire”, a precizat, pentru Viva, Andi Constantin.

Burlacul Andi Constantin a făcut turul reality-show-urilor

Andi Constantin a devenit cunoscut la Insula Iubirii, acolo unde a jucat rolul de ispită pentru câteva sezoane, iar succesul lui a fost indiscutabil, cuceririle sale fiind suficiente pentru a-și câștiga un renume de bărbat irezistibil.

Tot la Insula Iubirii însă, actualul Burlac, a simțit fiorii unei pasiuni care nu părea potrivită pentru o ispită, el amorezându-se, susținea el, chiar sincer, de Hannelore, dar aceasta din urmă, deși a cochetat suficient cu ideea de a forma un cuplu cu el, a decis să plece acasă cu bărbatul cu care, ulterior, s-a și căsătorit, dar doar pentru a divorța rapid.

Andi Constantin a participat și la primul sezon de la Survivor România și a făcut parte din echipa Războinicilor, acolo unde a fost, pentru o bună bucată de vreme liderul acestora.

Mai mult, tot la Survivor, telespectatorii s-au putut amuza observând cum una dintre concurente a făcut o adevărată pasiune pentru Andi Constantin și încerca, oarecum, să transforme show-ul într-o Insula Iubirii sau chiar Burlacul.

Andi Constantin vrea să se însoare după Burlacul

Andi Constantin recunoștea că o dezamăgire din trecut îl împiedica să își facă o relație serioase, dar acum rănile din relația ratată s-au vindecat și este pregătit să o ia de la început în plan amoros.

Așa cum chiar el a recunoscut, Burlacul Andi Constantin își dorește acum să se însoare, considerând că a ajuns la vârsta potrivită pentru a-și întemeia o familie. Și, chiar dacă, până acum, era decis să rămână burlac, Andy Constantin consideră că după ce a împlinit cei 30 de ani a ajuns destul de matur și că poate să își asume responsabilitatea de a forma o familie.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE