Show-ul matrimonial de la Antena 1 se apropie de final. În această seară are loc semifinala Burlacul, de la ora 23:00. Cine sunt finalistele alese de Andi Constantin?

Au mai rămas doar câteva ore până vom afla cine sunt finalistele îndrăgitului show, cele care se vor lupta pentru inima lui Andi Constantin.

Semifinala Burlacul 2021 la Antena 1. Cine sunt finalistele alese de Andi Constantin?

Semifinala Burlacul se difuzează în această seară de la ora 23:00 la Antena 1. Andi Constantin va alege finalistele care se vor lupta pentru inima lui.

Show-ul matrimonial se apropie de final, iar alegerea unei domnișoare care să-i fie alături cât mai mult timp este foarte grea pentru burlacul Andi Constantin.

Burlacul și fetele rămase în competiție pleacă din Turcia înapoi în România, iar concurentele sunt cele care organizează întâlnirile. Acestea vor avea ocazia să întâlnească familia burlacului.

La rândul său, Andi Constantin îi va întâlni și el pe apropiații fetelor în cadrul semifinalei, potrivit a1.ro.

Au mai rămas doar patru fete care aspiră la inima fostului concurent de la Insula Iubirii. Fiecare dintre ele își dorește să ajungă mai departe, dar numai Andi Constantin poate lua decizia crucială.

Ana Bene are aproape 35 de ani, este din Cluj-Napoca și este convinsă că are șanse mari să-l cucereacă pe burlac. Tânăra a suferit de cancer la sân în urmă cu câțiva ani, însă acum este bine și speră să fie viitoarea parteneră de viață a lui Andi Constantin.

Melissa Azak a fost cooptată în emisiune după ce a văzut echipa de filmare la Istanbul. Concurenta este pasionată de sport, a făcut cursuri de design vestimentar și își iubește munca.

Simona Bălăceanu este kinetoterapeut și, totodată, este pasionată de pictură. Bruneta are 25 de ani și i-a făcut un cadou special lui Andi Constantin la prima lor întâlnire. Tânăra i-a pictat un tablou în care apar ei doi sub cerul înstelat.

Alexandra Mucea este și ea una dintre pretendentele la inima burlacului. Tânăra a venit din Londra pentru a-l întâlni pe Andi Constantin, iar experiența pe care a avut-o de-a lungul show-ului a ajutat-o foarte mult să se deschidă față de oameni.

Urmărește semifinala sezonului 6 Burlacul și află cine va reuși să meargă mai departe, în următoarea etapă.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE