Prințesa Diana nu poate fi uitată niciodată. An de an, apar tot felul de informații noi despre viața ei și ultimele clipe pe care le-a petrecut pe acest pământ.

Prințesa inimilor, cum a fost denumită de presa internațională, nu a avut o viață tocmai fericită înainte de fatidicul accident în care a murit în Paris.

Relația ei cu Casa Regală era una ruptă. După divorțul de Prințul Charles, Diana era din ce în ce mai vulnerabilă. Și-ar fi dorit din tot sufletul să schimbe cutumele regalității și făcea deseori lucruri ieșite din tipar, atrăgând de multe ori furia Reginei Elisabeta.

Prințesa Diana era disperată să-și schimbe viața, lucru care reiese din ultima sa conversație telefonică

Potrivit presei britanice, Prințesa Diana a vorbit ultima oară la telefon cu un bun amic de-ai ei pe nume Kay.

Acesta a spus că a aflat de la polițiști că el a fost ultimul om cu care aceasta a vorbit prin telefon. Bărbatul și-a amintit că Diana era disperată. Își dorea să reia viața de la zero. Voia foarte tare să schimbe lucruri în felul în care funcționa Casa Regală.

„Am vorbit cu ea în acea seară. Poliţia a spus că ultimul telefon mi l-a dat mie. Era disperată să încerce să o ia de la zero.

Era disperată să facă ceva diferit de ceea ce făcuse până atunci, să abordeze stilul de viaţă regal într-o altă manieră”, a spus amicul regretatei prințese a inimilor, potrivit Daily Mail.

Moartea Prințesei Diana a fost readusă în centrul atenției recent. În Marea Britanie a fost difuzat un documentar despre viața și trecerea în neființă a acesteia, în urmă cu 4 zile, pe 24 iunie.

31 august 1997: ziua fatidică

Potrivit relatărilor din respectivul documentar și din declarațiile strânse de-a lungul anilor, Prințesa Diana nu mai suporta deloc presiunea publică.

Data de 31 august 1997 a fost punctul culminant al relației sale dificile cu fotoreporterii. Diana și iubitul ei, Doddy al Fayed au murit într-un accident rutier grav. Mașina în care se aflau s-a lovit de de un pod din capitala Franței.

Se pare că Prințesa Inimilor dorea să scape de paparazzi. În viteză, șoferul a scăpat volanul de sub control. Legat de decesul fostei prințese au existat tot felul de speculații.

S-a spus inclusiv că ar fi fost omorâtă pentru că deținea foarte multe secrete despre afacerile murdare cu armament ale Familiei Regale.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE