Vlăduța Lupău nu pierde timpul vara aceasta! Cântăreața de muzică de petrecere din Ardeal muncește de dimineața până seara pentru publicul ei.

Vedeta lansează melodii din ce în ce mai des, iar toate piesele sale ajung repede la inimile fanilor ei. Artista i-a luat pe toți prin surprindere pe contul ei de Instagram, la secțiunea Story.

Nu vă mai ținem mult în suspans și vă spunem că a venit și rândul cântăreței să lanseze o melodie semnată de… Costi Ioniță!

Vlăduța Lupău a semnat cu Costi Ioniță

Celebrul compozitor român care a colaborat cu aproape toți ariștii de la noi a fost surprins alături de Vlăduța, semn că se pregătește ceva ”forță”!.

„Sunt în București și nu am apucat să fac nimic. Am stat tot prin studiouri, tot cu căștile pe urechi, cu muzica… Vreau să vă zic că o să urmeze câteva proiecte… 

Forța României cine e? Cine e? Ziceți voi! Forța Costi”, a spus Vlăduța pe Instastory filmându-se alături de Ioniță.

Cântăreața cu aproape 500.000 de urmăritori pe Instagram pare dispusă, așadar, să facă o mare schimbare pe plan muzical. Rămâne de văzut cum va arăta melodia pe care a înregistrat-o deja împreună cu Costi Ioniță.

vlăduța lupău
Vlăduța Lupău a înregistrat un proiect muzical alături de Costi Ioniță. Foto: Instastory

Fenomenul Costi Ioniță: de pe plaiurile mioritice până la arabi

Compozitorul și interpretul a reușit să doboare record după record în industria muzicală. După ce a creat o serie de hituri pentru tot felul de artiști din zona balcanică, în special în Bulgaria și Grecia, Costi a revenit în țară și a dat topurile peste cap.

Loredana Groza, Minodora, Culiță Sterp, Jador, Anna Lesko și Emy Alupei sunt doarte câteva dintre artiștii de al căror succes se leagă numele lui Costi Ioniță.

Fenomenul Costi Ioniță a început în urmă cu mai bine de 20 de ani. Compozitorul nu a ținut cont de granițele muzicale. A compus melodii din registre și genuri destul de diferite, de la manele la muzică pop.

Artistul a ajuns cu melodiile sale în țări la care nu visa niciodată. Succesul creațiilor sale este uriaș în special în Turcia, Bulgaria și Arabia Saudită.

La arabi a dat tunul cu melodia „Ca la Amsterdam” în urmă cu mai mulți ani. La începuturile sale, Costi a compus melodii pentru maneliști precum Adi Minune sau trupa Valahia.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE