Așa cum FANATIK a anunțat, finala Survivor România 2021 a fost stabilită în funcție de celelalte evenimente importante care sunt transmise la televizor, în spetă Euro 2020.

Finala Survivor România 2021, difuzată în funcție de finala Euro 2020

Survivor România 2021 a intrat în perioada înfruntărilor individuale între cei șase concurenți care au mai rămas în competiție, aceștia urmând să lupte între ei și pentru votul publicului pentru a ajunge în marea finală și, normal, să pună mâna pe trofeul reality-show-ului și a premiului de 50.000 de euro.

Așa că Elena Marin și Zanni de la Faimoși, alături de Maria Chițu, Albert Oprea, Marius Crăciun și Andrei Dascălu de la războinici, vor lupta pe trasele din Republica Dominicană pentru un loc în marea finală care va avea loc pe 10 iulie, cu o zi înaintea Finalei Euro 2020.

Ce spun concurenții Survivor România înainte de Marea Finală

După ce a fost eliminat Sebastian Chitoșcă de la Faimoși, ultimul care a părăsit Survivor România 2021 înaintea întrecerilor individuale, cei șase concurenți rămași au primit vestea că, de acum înainte, vor concura unul împotriva celuilalt.

”Îmi era frică de acest consiliu, dar sunt bucuroasă că am reușit și că vin individualele. Acum fiecare va fi pe cont propriu și va trage pentru el. Va trebui să ne luptăm între noi, cot la cot, să demonstrăm că suntem buni sportivi, că vom face față frustrărilor noastre. Sunt curioasă de traseu și sunt nerăbdătoare să aflu în ce constau aceste individuale și să-mi câștig locul în finală”, spunea Elena Marin.

Zanni, unul dintre favoriții cerți pentru trofeul Survivor România 2021 a făcut o serie de declarații cât se poate de războinice, decis fiind să demonstreze că de-a lungul celor 6 luni de competiție nu și-a ocupat degeaba locul fruntaș în clasamentul eficienței.

”Mă consider destul de bun pe traseu, voi reuși să dau totul pe traseu așa cum am făcut până acum. O să sparg, o să rup, să-i bat pe toți”, a spus Zanni, la Survivor România 2021, când a fost anunat că finala emisiunii este foarte aproape.

Războinicii vor în finala Survivor România 2021

Dominând Faimoșii, ca număr, cei patru Războinici vor să dovedească că sunt cei mai buni de la Survivor România 2021 și că își merită locul în finală.

“Am visat la acest moment de când am intrat în competiție. Trebuie să dau tot ce am mai bun din mine”, a spus Albert Oprea, cel mai slab cotat concurent în clasamentul sportiv, dar unul dintre cei mai iubiți Războinici de la Survivor România 2021.

Maria Chițu a avut un mesaj care pare să pună prietenia deasupra competiției, legătura ei cu Faimoasa Elena Marin părând să fie una cât se poate de bună și de apropiată.

Daniel Pavel
Daniel Pavel va prezenta finala Survivor Romania 2021 Sursa foto: Kanal D

”Sunt foarte bucuroasă, am ajuns la o etapă la care am visat de săptămâni bune. În sfârșit suntem aici. Mă bucur că o pot susține pe Elena pe traseu și că este aici cu mine”, a spus, la Survivor România 2021, Maria Chițu.

Marius Crăciun și Andrei Dascălu vor să lupte unul contra celuilalt pentru finala Survivor România 2021

Războinici deveniți prieteni, Marius Crăciun și Andrei Dascălu par deciși să meargă, cot la cot, spre finala Survivor România 2021.

”Sunt curios cum va fi să concurez cu Andrei”, a spus Marius Crăciun, iar Andrei a replicat imediat. ”Vreau să-i toc și pe ai mei. Sunt foarte motivat”, a spus Andrei Dascălu, decis să își găsească locul în finala Survivor România 2021.

Cum se va desfășura finala Survivor România 2021

Conform informațiilor obținute de FANATIK, Finala Survivor România 2021, prezentată de Daniel Pavel, va aduce, față în față, patru concurenți din cei 6 aflați acum în concurs.

Din cei patru, doi vor fi eliminați în timpul Finalei Survivor România 2021, iar în urma votului publicului se va stabili cine intră în posesia marelui premiu în valoare de aproximativ 50.000 de euro, brut, și a trofeului pus în joc.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE