Radu Vâlcan și Adela Popescu vor deveni părinți  pentru a treia oară în doar câteva zile. Actorul a dezvăluit că  toate detaliile au fost puse la punct. I-au aranjat camera micuțului și au stabilit și ce nume va purta.

Adela Popescu și Radu Vâlcan nu vor însă se se oprească și au planuri mari. Își mai doresc și o fetiță.

Radu Vâlcan, vești noi înainte ca Adela Popescu să nască a treia oară

Prezentatorul abia așteaptă să devină din nou tătic. Adela Popescu va naște peste doar câteva zile al treilea copil al cuplului. Pentru că a decis să nască natural nu se știe cu exactitate data.

Potrivit lui Radu Vâlcan totul este gata. I-au amenajat camere micuțului, iau ales numele, iar acum așteaptă cu nerăbdare să-și strângă în brațe fiul. Deși a avut unele probleme în timpul sarcinii, Adela Popescu se simte acum foarte bine.

“Adela se simte foarte bine. Deja ne pregătim, pentru că mai sunt, după spusele medicului ginecolog, o chestiune de câteva zile. În rest așteptăm, avem emoții, ea se simte foarte bine, evident că e obosită, lucruri specifice acestei perioade”, a spus Radu Vâlcan, la Antena Stars.

Radu Vâlcan și Adela Popescu își doresc și o fetiță

Radu Vâlcan și Adela Popescu își doresc o familie cât mai numeroasă. Și-au făcut deja planurile și au anunțat că își doresc să aibă și o fetiță.

“Sunt în 17 săptămâni, asta știm. Nu am grețuri, nu mi-a fost rău. Este băiețel, tot băiețel. Cel mai amuzant este că este tot băiat. Reacția soțului a fost cea mai tare: Nu pot să cred, o să avem patru copii. Știi ce a vrut să zică? O să mai facem unul până iese fetiță.

Noi ni l-am dorit foarte mult acest copil și eu m-am imaginat mamă de trei băieți! O să fiu regina lor”, a spus Adela la PRO TV, în luna februaie.

Radu Vâlcan și Adela Popescu și-au unit destinele în anul 2015.

“Sâmbătă, 22 august, ne-am căsătorit într-un loc minunat, înconjurați de zâmbetele celor ce s-au bucurat pentru fericirea noastră până la lacrimi. Am petrecut de joi până duminică, ca în povești”, scria atunci Adela pe blogul ei.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE