Mihaela Rădulescu și Inna sunt noile detective de la Masked Singer! Anunțul făcut de PRO TV îi ia surprindere pe fanii show-ului care a doborât audiențele în primul sezon.

Costumele concurenților din cel de-al doilea sezon vor fi și mai spectaculoase față de prima ediție. Vedetele din România vor interpreta noi personaje legendare cunoscute de o țară întreagă.

Patru detectivi agili vor pune cap la cap indiciile pentru a descoperi cine se află în spatele măștilor. Jurații din noul sezon sunt Horia Brenciu, Alex Bogdan, iar noile nume anunțate de PRO TV sunt Mihaela Rădulescu și Inna.

Mihaela Rădulescu, în juriul Masked singer

Mihaela este noul pariu al postului de pe Pache Protopopescu. Experiența ei de zeci de ani în televiziune își va pune cu siguranță amprenta asupra modului în care va juriza.

Prezentatoarea a cunoscute sute de celebrități de-a lungul carierei sale, dar asta nu înseamnă că va ghici 100% din prima persoanele aflate în spatele personajului.

„Am intrat în acest proiect cu maxim de chef și un soi de siguranță masivă în capacitățile mele de a detecta vedetele… de sub măști. Mi-am zis că e relativ simplu. Am citit la viața mea tone de fișe biografice despre mii de invitați, înainte să-i intervievez.

Am început filmările pe culmile bucuriei, într-o companie grozavă – echipa, colegii detectivi, prezentatorul. Toți de liga întâi. Și, pe măsură ce înaintăm cu filmările, crește entuziasmul, pentru că e un show grozav și scade masiv siguranța că știu cine-i sub mască.

Sunt atât de grozave măștile, atât de alambicate prezentările, atât de bine ascunse indiciile, încât… nu ghicim nimic.

Cel puțin până acum, măștile au rămas o enigmă și le visez noaptea. Personaje fabuloase, povești de mari vedete, cu viață intensă și cariere sinuoase. Un show cum n-ați mai văzut, toate duc spre un sezon absolut demențial de Masked Singer România”, a declarat Mihaela Rădulescu după ce a acceptat proiectul Masked Singer.

Inna a fost regina-detectiv în sezonul 1

Mihaela spune că marea provocare va fi să se prindă repede cine sunt interpreții din spatele personajelor populare, mai ales că vorbim despre niște costumații grandioase, iar vocile vedetelor vor fi distorsionate.

Inna a fost prezentă și sezonul trecut în emisiunea Masked singer. Cântăreața a reușit să încurce socotelile vedetelor care au vrut să joace până la capăt pe scena de la PRO TV. Auzul ei fin le-a dat mari bătăi de cap celor care s-au ascuns în spatele măștilor și cu siguranță și în acest sezon va reuși să dea dovadă de perspicacitate.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE