Alin “Buturugă”, fostul concurent de la Survivor nu se dă în lături de la nimic când vine vorba să ajute un prieten. Acesta a decis să-și vândă  banderola albastră pe care o ținea mereu pe umăr la consiliile de nominalizare.

Acesta era singurul obiect pe care Alin l-a adus cu el din Republica Dominicană.

Gestul impresionant făcut de Alin ”Buturugă” de la Survivor

Alin Sălăjean a fost unul dintre cei mai apreciați concurenți de la Survivor România 2021. De curând “Buturugă” a sărit să ajute un prieten fără a ține cont de nimic.

După ce a aflat că Dorin Roșu, un fotbalist care a jucat la echipa IS Câmpia Turzii, este bolnav și are nevoie de bani pentru o operație a decis imediat să-și scoată la vânzare banderola albastră pe care o ținea mereu pe umăr la consiliile de nominalizare la Survivor România 2021.

Dorin Roșu a aflat că are o boală cumplită și a fost nevoit să facă o intervenție chirurgicală de urgență.

Banderola a fost scoasă la licitație

Potrivit wowbiz.ro, Alin a scos la licitație banderola, iar prețul a început de la 200 de lei. De asemenea “Buturugă” a participat și la un meci caritabil la care au participat Team Gogu, CFR Cluj (old boys) și Universitatea Cluj (old boys). În urma acestui eveniment s-au strâns aproape 10.000 de lei.

Dorin Roșu a fost operat și potrivit presei locale se simte bine.

“Întotdeauna voi răspunde prezent la acțiunile de caritate, indiferent că se desfășoară în orașul pe care-l iubesc cel mai mult, Câmpia Turzii sau în țară. Astăzi suntem toți prezenți pentru Dorin Roșu, Gogu cum îl știe toată lumea, un simbol al IS Câmpia Turzii”, a declarat Alin Sălăjean pentru Ziarul 21.

Alin Sălăjean a fost eliminat de la Survivor România în luna februarie.

“Am luat prima cămașă după atâtea săptămâni, am luat prima pereche de pantaloni lungi și mi-am dat seama cât de mult am slăbit, nici nu vă imaginați. Mi-aș fi dorit enorm să ajung cât mai departe, dar din cauza unor probleme medicale am fost retras din competiție. 

Mi-am lăsat acolo amprenta din punct de vedere al umanității și al bunătății, în astfel de show în care astfel de lucruri pozitive, din păcate, sunt rare”, a spus Alin la întoarcerea în România.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE