Fulgy a făcut noi mărăturisiri cutremurătoare. Tânărul a postat un clip video pe pagina sa de YouTube, în care vorbește despre greșelile pe care le-a făcut în trecut, din cauza consumului de droguri.

Fulgy, la un pas să își omoare părinții. Ce a spus tânărul

Fulgy a povestit că a fost la un pas să își ucidă proprii părinți, din cauza consumului de droguri. Tânărul le-a cerut iertare lui Ioniță și Vioricăi de la Clejani pentru comportamentul său.

La scurt timp după această încercare de a-și ucide părinții, Fulgy a fost internat în spital pentru prima dată. Cei care l-au ajutat au fost tot părinții săi, deși a atentat la viața acestora.

„În primul rând îmi cer scuze public părinților mei și regret pentru faptul că în trecut am fost la un mic pas de a le lua viață în urmă cu ceva timp din cauza consumului meu abuziv de droguri din vremea respectivă, atunci când am fost internat pentru prima oară la spital, ajutat de familia mea deși eu le-am greșit, ei tot m-au iubit, m-au ajutat și m-au sprijinit”, a spus Fulgy.

Fulgy, confesiuni despre adicție. Ce a mai dezvăluit fiul Clejanilor

Dar dezvăluirile luu Fulgy nu s-au oprit aici. Acesta a recunoscut că a fost drogat inclusiv într-o emisiune TV în care a apărut în trecut, deși la momentul respectiv a negat acest lucru.

De asemenea, fiul Clejanilor a vorbit și despre faptul că fosta lui iubită și-a pierdut pisica din cauza acestuia și a consumului abuziv de substanțe interzise.

Astfel, acesta i-a adresa fostei sale partenere scuze, spunând că totul s-a întâmplat într-un moment de nervi, foarte scurt.

„Aș vrea să îmi cer scuze fostei mele partenere de viață pentru că a pierdut un animăluț scump, inofensiv și drag tot din cauza consumului meu abuziv de droguri într-un scurt moment de nervi, fără discernământ din cauza nenorocitelor de droguri”, a mai mărturisirt Fulgy.

Dan Constantin Fulgeraș Manole, pe numele său real, Fulgy a avut numai probleme în ultima vreme. Chiar zilele trecute el a fost implicat într-un nou scandal, după ce l-ar fi bătut pe Ioniță de la Clejani, iar acesta a chemat Poliția.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE