Raluca Bădulescu și Cătălin Botezatu s-au luat din nou de Nicoleta Nucă, victimă asigurată a criticilor lor în rubrica de modă de la Teo Show.

Cei doi jurați de la Bravo, ai stil au taxat-o din nou pe cântăreață pentru felul în care s-a îmbrăcat. Se pare că artista nu reușește să ajungă la sufletul celor doi specialiști în ale modei indiferent cum s-ar îmbrăca.

La polul opus în ediția Teo Show din 6 iulie s-au aflat Corina, Denisa Nechifor și Raluca Zenga, ale căror apariții au fost apreciate.

Raluca Bădulescu și Cătălin Botezatu au desființat-o pe Nicoleta Nucă din punct de vedere vestimentar

Jurații au comentat ținutele purtate de vedete în vacanță, iar cea mai criticată a fost Nicoleta Nucă. Cântăreața a apărut în pantaloni scurți din denim cu talie înaltă, cizme până la genunchi și un top dantelat.

„De ce vrea să îmi facă rău și la celălalt ochi? Măi, a vrut să fie boho-chică. E nefericițică rău. Segmentează silueta de prea multe ori. Pantalonii sunt prea lungi, vine o părticică de piele. Una peste alta, tot ansamblul. Noi doi cu cât vedem, așa nu”, este comentariul critic făcut de Raluca Bădulescu despre Nicoleta Nucă.

Lucrurile au stat altfel când a venit vorba despre o altă cântăreață de la noi, Corina Bud. Aceasta a fost apreciată de Ralu și Bote. Cei doi o consideră un adevărat fashion icon și spun că artista reușește să surprindă plăcut de fiecare dată din punct de vedere vestimentar.

raluca zenga
Raluca Zenga, apreciată de Raluca Bădulescu. Captură Kanal D

 

raluca bădulescu
Foto sus: Denisa Nechifor, așa da; Jos: Nicoleta Nucă: așa nu. Capturi Kanal D

Corina și Denisa Nechifor, așa da!

„E o notă de excentric pe care a avut-o întotdeauna”, a spus Cătălin Botezatu despre Corina.

„Ne punem mâinile în cap când o vedem cât de bine arată”, a fost aprecierea făcută de Raluca despre cântăreața din Satu Mare.

„Denisa Nechifor… Frumos, în Capri. Ținuta are un aer care se potrivește nu doar vacanței, ci și locului în care se află”, a spus Raluca Bădulescu despre o ținută purtată de Denisa Nechifor.

„Fiind într-un safari, ținuta mi se pare ok”, este verdictul lui Botezatu pentru Raluca Zenga, îmbrăcată cu o fustă verde în carouri și pantofi sport.

Jurații de la Bravo, ai stil comentează în fiecare marți ținutele vedetelor din România, în cadrul Teo Show. Până acum, cele mai criticate, ”abonate” la AȘA NU au fost Bianca Rus și Nicoleta Nucă.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE