Mario Fresh a ajuns pe mâna medicilor, după ce s-a trezit cu dureri la un picior. Iubitul Alexiei Eram le-a povestit fanilor prin ce a trecut și le-a cerut sfatul. Acesta spune că durerile sunt foarte mari și nu poate pune piciorul în pământ.

Artistul are de mai multă vreme probleme și la spate. Acesta a apelat în repetate rânduri la ajutor specializat.

Mario Fresh trece prin clipe dificile

Iubitul Alexiei Eram trece din nou prin clipe dificile. A fost să joace fotbal și se pare că s-a accidentat. Acesta a povestit pe contul de socializare că seara când a ajuns acasă totul era bine. A doua zi însă, când s-a trezit a observat că piciorul îl doare foarte tare și nu poate să-l pună în pământ.

“Întâmplări amuzante cu Mario Fresh, episodul 1. Am fost aseară la fotbal și am jucat. Am plecat de acolo super ok, nu aveam absolut nimic și astăzi dimineață m-am trezit și nu pot să pun piciorul stâng în pământ.

Mă doare toată talpa, de la gleznă în jos. Abia pot să-l mișc. Nu știu ce am făcut. Ceva ajutor? Cineva?” a spus Mario Fresh, pe contul său de socializare.

Pentru că durerea nu a trecut a fost nevoit să meargă la medic.

Mario Fresh, probleme de sănătate

Artistul s-a confruntat cu probleme de sănătate și în trecut. Chiar în urmă cu câteva zile a ajuns la o clinică.

“Sunt la clinică și-l aștept pe doctor să începem să facem un fel de acupunctură, dar până atunci mă uit la toate invențiile astea pe aici. Asta e o saună cu ozon pe care o să trebuiască să o încerc la un moment dat”, a povestit Mario Fresh pe un cont de socializare.

Mario Fresh a apelat de mai multe ori la ajutor de specialitate din cauza durerilor de spate.

“Sunt foarte fericit. După aproape cinci ani de stat cu niște dureri imense și niște arsuri pe partea asta lângă cervicală și trapez, astăzi e prima oară când e foarte relaxat băiatul ăsta, e super moale și nu mă mai doare.

M-a durut atunci, pe moment dar acum mă simt foarte bine”, spunea artistul.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE