Anda Adam și iubitul milionar nu se mai ascund. Și-au făcut publică relația și au început să posteze și poze. Cei doi au fost fotografiați în ipostaze tandre în vacanță.

După ce și-a încheiat căsnicia cu Sorin Niculescu, artista pare că și-a găsit rapid liniștea în brațele altui bărbat.

Anda Adam și noul iubit nu se mai ascund

După o căsnicie de 6 ani, Anda Adam și Sorin Niculescu și-au spus adio. Separarea a avut loc se pare cu destul timp în urmă, dar aceștia au preferat să țină totul secret. De curând, cântăreața s-a afișat la brațul unui alt bărbat.

O perioadă s-au ferit de ochii lumii, dar acum au decis să nu se mai ascundă. Afaceristul din Cluj a postat mai multe fotografii de la piscină în care o sărută pe divă.  Din mesajul care însoțește una dintre poze “Inima mea” reiese că cei doi se înțeleg de minune.

Sorin Niculescu a plecat cu fetița în Turcia

În timp ce Anda Adam este cu iubitul la mare, fostul său soț a plecat într-o vacanță în Turcia cu fetița lor, Eveline, în vârstă de 6 ani. Artista și Sorin Niculescu s-au căsătorit în iunie 2015, iar atunci nunta lor a fost considerată unul dintre evenimentele anului.

Soțul artistei a fost cel care a acceptat să vorbească despre despărțirea lor.

“Orice om e liber să facă ce vrea cu viața lui. Eu unul nu o să îmi spăl rufele în public, nu am făcut-o și nu am să o fac niciodată”, a spus Sorin Niculescu în urmă cu câteva zile, pentru Antena Stars.

Acesta a confirmat faptul că lucrurile între ei nu mai mergeau bine de o perioadă.

“Anda este liberă să facă ce crede ea că e mai bun pentru viața ei. Are tot dreptul și merită orice își dorește.

Cred că acum este și puțin dezorientată și, oricum, trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, dar pentru mine este un om deosebit care m-a ajutat în viață și, cândva, mi-a demonstrat că m-a iubit.

Și, mai presus de orice, este mama lui Eveline”, a mai spus acesta.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE