Dansatoarea a fost eliminată din cadrul competiției Survivor România, iar aceasta s-a arătat dezamăgită că pleacă acasă chiar în acest punct al competiției.

Ce a declarat Elena Marin după eliminarea de la Survivor

Faimoasa a plecat acasă chiar în faza semifinalelor, așa că nu este de mirare că este foarte supărată că părăsește competiția chiar înainte de finală.

Elena Marin a spus că această experiență pe care a trăit-o la Survivor România 2021 a fost una plină cu momente frumoase, în care a ajuns să se redescopere pe sine.

De asemenea, ea a mai spus că a învățat câte ceva de la toți prezenți și că este mândră pentru faptul că a ajuns așa departe în cadrul acestei competiții.

Elena Marin: „Mai era un singur pas. Sunt mândră de mine”

Totuși, în ciuda atitudinii pozitive pe care a arătat-o, Elena Marin a mărturisit că este frustrată de gândul că putea să ajungă mai departe în emisiune, poate chiar să câștige.

„A fost o expriență frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată. Au fost foarte multe momente frumoase, am avut multe lucruri de învățat aici, m-am redescoperit.

Am învățat de la fiecare câte ceva. Mai era un singur pas. Sunt mândră de mine, că am ajuns până aici. În același timp îmi doream să pot mai mult.

Încerc să nu mă critic, dar întotdeauna te gândești la ce ai greșit, la ce aș schimba la mine, să reușesc să ajung până la final. Vreau să mulțumesc celor care m-au susținut”, a spus Elena Marin când a aflat că părăsește Survivor.

Cine a primit imunitate în prima semifinală

În ediția trecută, cea care a fost, de fapt, prima semifinală din cadrul Survivor România 2021, doi concurenți s-au calificat. Este vorba despre Marius Crăciun și Andrei Dascălu. Aceștia au primit imunitate.

Veștile nu au fost la fel de bune pentru Elena Marin, care a primit cele mai puține voturi din partea celor de acasă. Drept urmare, pentru ea, aventura din Republica Dominicană s-a încheiat.

Elena Marin a fost implicată în mai multe scandaluri la Survivor, unul dintre acestea fiind legat de o alianță pe care ar fi încheiat-o cu Maria Chițu. De asemenea, aceasta a avut multe certuri și cu Zanni sau Raluca Dumitru.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE