Fulgy a comis-o din nou! Fiul Clejanilor a bătut un jurnalist pe stradă și i-a furat telefonul. Tânărul de 23 de ani a fost reținut de Poliție.

Deși a fost internat la secția de Psihiatrie a Spitalului Obregia, Fulgy nu pare să se fi liniștit, ba chiar din contră. Fiul lui Ioniță și al Vioricăi din Clejani a avut parte numai de scandaluri în ultima vreme.

Fulgy, reținut de poliție. Fiul Clejanilor a bătut un jurnalist și i-a furat telefonul

Fulgy a fost din nou reținut de Poliție după ce a bătut un jurnalist și i-a furat telefonul, scrie Antena 3. În plus, tânărul a fost implicat într-un nou scandal cu familia lui.

Noaptea trecută, Fulgy l-a acuzat pe tatăl lui, Ioniță din Clejani, că l-ar fi sechestrat în casă și chiar l-ar fi șantajat. De dimineață, tânărul a mers la sediul Poliției, acolo unde a scris o plângere împotriva tatălui său.

După aceea, Fulgy s-a răzgândit și a rupt plângerea înainte să o semneze, susținând că nu-i poate face un asemenea rău părintelui său.

În această după-amiază, Fulgy a lovit un jurnalist cu pumnul și i-a furat telefonul, sunând la numărul de urgență 112. Până la sosirea oamenilor legii, jurnalistul și-a recuperat telefonul.

„La data de 10.07.2021, în jurul orei 14.00, Secția 12 Poliție a fost sesizată , prin apel  112, de către un jurnalist, cu privire la faptul că în  timp ce realiza un reportaj despre o  familie cunoscută în spațiul public, un membru al familiei l-a lovit cu pumnul și  deposedat de telefonul mobil. 

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 12, care au luat legătură cu persoana vătămată, stabilind că cele sesizate se confirmă, reporterul recuperând telefonul până la sosirea polițiștilor.

Tânărul reclamat a fost condus la audieri la sediul subunității de poliție. Au fost identificați și audiați mai mulți martori, fiind vizionate și mai multe seturi de imagini.

În cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cu tânărul în cauză în stare de reținere, se arată în comunicatul Poliției, potrivit sursei citate mai sus.

Fulgy, numeroase probleme cu legea

Fulgy a avut multe probleme cu legea de-a lungul timpului. Cu mai bine de o lună în urmă, fiul Clejanilor a fost prins drogat la volan, după care i-a fost suspendat permisul de conducere.

Tânărul nu s-a oprit aici și a provocat un scandal imens într-o sală de jocuri. Fulgy chiar a lansat mai multe acuzații grave la adresa unor persoane publice, printre care și Alex Velea.

Fiul Clejanilor a strâns deja câteva dosare penale până la momentul actual.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE