Zanni a vorbit pentru Wowbiz despre cum a reușit să câștige, de fapt, premiul pus în joc la Survivor România 2021, recunoscând că a avut noroc pentru a ajunge până în finală.

E adevărat, a mai precizat Zanni, faptul că a fost anunțat câștigător al reality-show-ului Survivor ORmânia 2021 nu a fost o surpriză foarte mare pentru el, el intuind încă de înainte că se va întâmpla asta.

Zanni recunoaște că a avut noroc la Survivor România 2021

Zanni a vorbit, pe șleau, despre Survivor România 2021 și, printre altele, a recunoscut că succesul lui a fost datorat și norocul.

„Înainte să plec de acasă mi s-a spus de multe ori că o să câștig (…) Aveam încredere în mine, dar nu știam dacă o să fac față. Îmi place să răspund exact așa cum se întâmplă. Pe zi ce trecea aveam din ce în ce mai multă încredere în mine. Am avut și gramul acela de noroc. Mi s-au deschis anumite porți exact la momentul potrivit. Am avut un kilogram de noroc. Am știut că fiecare chestie care se întâmplă se întâmplă cu un scop”, a declarat Zanni pentru ”Ștafeta mixtă”, citat de Wowbiz.

Zanni: ”Sunt rupt de realitate”

Participarea la Survivor România 2021, reality-show care a ajuns, după ce a fost prelungit, să dureze șase luni, l-a făcut pe Zanni, la fel ca și pe alți concurenți, să piardă contactul cu lumea de afară.

Privați de orice mijloc de comunicare cu cei apropiați, ținut în junglă și hrăniți cu minimum posibil, concurenții de la Survivor România, așa cum recunoaște și Zanni, au pierdut contactul cu ceea ce s-a petrecut în lume de la începutul anului și până acum.

„Ce este drept este că la Survivor am vorbit de parcă le-am știut pe toate, dar nu știu cum va fi acasă. Sunt rupt de realitate. Am uitat cum arată toată lumea. D-abia aștept să îl aud pe Alex Velea cum se bucură”, a spus Zanni, pentru sursa citată.

Zanni se aștepta să câștige Survivor România 2021?

„Sunt un băiat sensibil, dar nu sunt un băiat ipocrit. În momentul în care mi s-a spus numele mă așteptam, dar nu pentru că cred eu că sunt bun. Oamenii de acasă m-au făcut să simt asta și mi-au dat încrederea asta. Nu am crezut că voi câștiga pentru că sunt de neoprit, dar oamenii mi-au dat încrederea aia, de aceea am putut să fiu mai fericit. Mi-au transmis asta prin voturile lor”, a mai spus Zanni la ”Ștafeta Mixtă”, emisiunea online dedicată Survivor România 2021.

Iar declarațiile pe care le-a făcut dau și mai mult apă la moară celor care contestă rezultatul voturilor din finala Survivor România 2021 și care îi acuză pe producătorii de la Kanal D de jocuri de culise.

Zanni a câștigat o avere la Survivor România 2021

După ce a ajuns în posesia premiului cel mare de la Survivor România 2021, Zanni a pus mâna pe o sumă impresionantă de bani, chiar și după impozitare, totalul depășind 88.000 de euro, bani suficienți pentru a-și îndeplini visul cu care a intrat în competiție.

„Recunoștință maximă, omul fără oameni e zero, le spun oamenilor de acasă, că m-au ajutat să-mi cumpăr apartament. O să mă culc în fiecare seară în apartamentul meu când o să-l cumpăr, o să mă gândesc la oamenii de acasă”, a spus Zanni dupăc e a câștigat Survivor România 2021.

Iar Marius Crăciun, aflat lângă Zanni în acele momente, i-a promis și un cadou de casă nouă, la inaugurarea apartamentului pe care Faimosul îl va cumpăra din banii de la Survivor România 2021.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE