Toată lumea o știe pe Vlăduța Lupău, dar sunt puțini cei care știu ce meserie de bază are artista. Deși mulți s-ar fi așteptat ca frumoasa cântăreață să aibă studii în domeniul muzicii, situația este cu totul alta.

Vedeta a declarat, recent, că părinții ei nu au fost tocmai fericiți atunci când a renunțat la cariera ei de bază în favoarea muzicii.

Puțini și-ar fi imaginat că interpreta de muzică populară ar putea avea o meserie într-un domeniu cu totul diferit de cel muzical. Iată ce a dezvăluit cântăreața despre meseria ei!

Care este meseria de bază a Vlăduței Lupău

Vlăduța Lupău este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România. Cu toate că este o artistă talentată și dedicată, puțini știu care este meseria ei de bază.

În cadrul unei emisiuni TV, Vlăduța Lupău a dezvăluit care este facultatea pe care a absolvit-o. Artista a terminat Facultatea de Medicină Veterinară în urmă cu cinci ani, dar s-a oprit la doctorat și nu a mai continuat.

Muzica i-a ocupat tot timpul și a decis să renunțe la doctorat, însă regretă această decizie, mai ales că i-a plăcut domeniul medicinei veterinare.

„Am rămas la doctorat, dar nu l-am terminat, pentru că nu am timp și cumva îmi pare rău. Îmi pare rău așa… pentru că eu eram dedicată medicinei.

Nu aveam în gând că o să ajung cu muzica mare, că o să mă cunoască lumea, deși îmi doream”, a declarat Vlăduța Lupău la Vorbește Lumea de la Pro TV.

Părinții celebrei interprete sunt medici veterinari, așa că nu au fost foarte încântați atunci când ea a ales să se dedice în totalitate muzicii. Aceștia au depășit momentul și se bucură de succesul fiicei lor, care și-a urmat pasiunea.

„N-au fost foarte fericiți, îți spune sincer. Bunica mea, unchii mei, mama, tata au zis ce ”’ai lai la’. Și apoi au zis lasă că nu mai mergi mult (n.r. la evenimente), lasă că drumurile te omoară, că nopțile…”, a continuat artista pentru sursa citată anterior.

Vlăduța Lupău i-a anunțat pe fani, în urmă cu câteva zile, că ea și soțul ei, Adi Rus, urmează să se mute într-o casă nouă. Vedeta a precizat că au început deja lucrările și așteaptă cu nerăbdare să se mute în locuința de vis.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE