Mirela Vaida este, pe lângă o prezentatoare de succes, o femeie și o mamă împlinită. Are trei copii care au crescut destul de mari și chiar vedeta se miră în cele mai recente poze cât de repede a trecut timpul.

Prezentatoarea de la Antena 1 a postat câteva imagini cu cei trei copii și soțul ei din escapada lor în orașul de la poalele Tâmpei/

Mirela și soțul ei i-au dus pe copii într-o tabără de vară. Aceștia vor rămâne la Brașov pentru o săptămână, iar momentul despărțirii de cei trei a fost unul emoționant pentru artistă.

Mirela Vaida și-a dus copiii în tabără la Brașov

Mirela și-a dat seama văzând fotografiile pe care le-a urcat pe internet cât de mari s-au făcut îngerașii ei, încercând-o un sentiment straniu și plăcut în același timp.

„Am venit să-i lăsăm pe cei mari în tabără, o săptămână! Noi plecăm acasă, mai singuri și mai “bătrâni”.. Ce repede cresc copiii”, a scris Mirela Vaida pe Instagram.

Carla, Vladimir și Tudor Ștefan, cei trei copii ai vedetei, au fost extrem de fericiți când au aflat că vor merge în tabără. Mirela și soțul ei, Alexandru, fac tot posibilul ca micuților să nu le lipsească nimic și să își trăiască în mod cât mai frumos copilăria.

Cântăreața și-a amintit de taberele școlare în care mergea când era mică și a încercat-o un sentiment de melancolie. Din păcate, nu a putut petrece foarte mult timp în excursie cu piticii, căci vedeta nu și-a luat deocamdată concediu de la emisiunea pe care o prezintă.

mirela vaida
Mirela Vaida, alături de familia ei, la Brașov. Foto: Instagram

Vedeta și soțul ei se gândesc la al patrulea copil

Mirela și soțul ei, Alexandru Vaida, sunt mândri de familia lor și nu ar spune nu unui al patrulea copil. Prezentatoarea a mărturisit în urmă cu un an că soțului ei i-ar plăcea să mai aibă o fetiță.

„Vrea soţul meu încă o fetiţă. Şi eu mi-aş dori…să închidem treaba. Să fie două fete şi doi băieţi. Eu nu pot să programez, programează Dumnezeu, eu spun ce îmi doresc, doar că…nu am probleme”, a declarat Mirela Vaida pentru OK Magazine.

„Mulţumesc lui Dumnezeu, corpul meu a dus aşa de bine sarcinile, am născut natural, nu îmi este teamă de nimic, am alăptat copiii, mă ocup de ei”, a mai spus vedeta după ce l-a adus pe lume pe cel de-al treilea membru al familiei, Tudor Ștefan.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE