Soția îndrăgitului cântăreț a ținut să lămurească situația după ce au apărut mai multe informații false despre starea de sănătate a acestuia.

Elena Sinulescu a postat un mesaj pe pagina de socializare în care a explicat tot ce s-a întâmplat. De asemenea aceasta i-a transmis fostului impresar al soțului ei să nu mai răspândească informații care nu sunt adevărate.

Soția lui Benone Sinulescu, declarații despre starea artistului

În urmă cu două zile a apărut informația potrivit căreia, Benone Sinulescu ar fi ajuns în stare gravă la spital, acesta fiind găsit inconștient în casă. Potrivit fostului impresar al cântărețului, starea de sănătate a lui Benone Sinulescu a început să se deterioreze în urmă cu un an.

Elena Sinulescu a postat un mesaj pe pagina de socializare în care a infirmat toate informațiile. Aceasta spune că soțul ei nu a fost nicio clipă inconștient. A căzut și nu s-a mai putut ridica. Astfel, au decis amândoi să cheme salvarea și apoi acesta a fost internat pentru a fi în siguranță.

“Poate se va confirma că a suferit un atac vascular cerebral. El trebuia dus atunci la Urgențe, nu la un centru de îngrijiri pentru bătrâni. Am încredere că se va face bine. Nea Beny are un organism puternic” a spus Ionuț Pavel pentru FANATIK.

Ce mesaj a postat Elena Sinulescu

“Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,

Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soțului meu, pe de o parte, dar și dorința acestuia de a expune publicului doar actul artistic și mai puțin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situației medicale a soțului meu.

Totuși, situația impune câteva precizări:

În urmă cu câteva săptămâni, soțul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timișoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf și urmează un tratament pentru afecțiunea cronică constatată.

În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Barzava, neputând să îl ridic și din dorința de nu fi expus într-o situație nefavorabilă imaginii publice, împreună am stabilit să solicităm o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.

În ziua de sâmbătă starea de sănătate s-a înrăutățit și în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.

În acest timp, fostul impresar Ionuț Pavel, fără a mă fi întrebat despre starea soțului meu și fără a ne solicita acordul, a răspândit în presă informații nedocumentate false, defăimătoare privind modul în care familia îl îngrijește pe “Nea Beni”. Se dovedește că Beni pe buna dreptate nu îl considera o persoană din cercul de prieteni și a încetat relațiile profesionale de mai mult timp cu acesta.

Vă mulțumim pentru aprecierile și gândurile bune și să ne rugăm cu toții pentru sănătatea îndrăgitului Benone Sinulescu”, a scris soția cântărețului pe pagina de Facebook.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE