Ana Porgras, fostă concurentă la Survivor România și multiplă campioană internațională la gimnastică, a vorbit despre cele mai grele momente din viața ei.

Vedeta pentru care telespectatorii au făcut o petiție pentru a se reîntoarce în concursul de la Kanal D a mărturisit câteva lucruri în premieră despre viața ei.

Îndrăgita sportivă a spus că i-a fost destul de greu în copilărie, pentru că îi lipsea afecțiunea părinților. Și-a petrecut zilele încă de la 10 ani prin sălile de sport, pe saltele, pentru a aduce mândrie României la nivel internațional.

Ana Porgras, confesiuni despre momentele grele din perioada în care era gimnastă

Performanțele gimnastei au avut un preț: a stat departe de părinți, iar acest lucru s-a resimțit când a devenit majoră.

Părinții Anei au fost mereu alături de ea. Au susținut-o în cariera ei sportivă, doar că ea stând mereu departe de casă nu știa cum să primească acea afecțiune.

Ba maai mult, tânăra a povestit că și-a dat seama după ce și-a încheiat cariera în gimnastică importanța pe care o are familie. Distanțarea obiectivă de părinții au făcut-o să realizeze că ea nici măcar nu îi cunoștea atât de bine.

Era mai apropiată de colegele cu care se antrena și de antrenorii care au ajutat-o să aducă medalii importante acasă.

„Nu știam să-mi iubesc familia”

„Aveam o viață destul de agitată. Aveam tot timpul antrenamente. Nu aveam timp să mă gândesc ce bine ar fi fost dacă eram acasă cu mama sau cu tata. 

Asta simți în momentul în care crești și realizezi că nu ai avut dragostea de care aveai nevoie. Se simte golul ăla. Pentru mine s-a simțit când am încheiat cariera în gimnastică. Eram pierdută. Nu știam în ce direcție să o iau.

Ei erau pentru mine acolo, dar nu știam cum să primesc asta. Nestând cu ei, poate că nici nu îi cunoșteam atât de bine. Cu alte cuvinte, nu știam să-mi iubesc familia, să-mi iubesc părinții”, a mărturisit Ana Porgras în emisiunea „În oglindă” de pe Youtube.

Ana Porgras a vorbit și despre experiența de la Survivor România. Fosta concurentă a spus că nu se aștepta ca 100.000 de oameni să semneze o petiție pentru a se întoarce în competiție. Acest lucru a copleșit-o.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE