Responsabili ai Spitalului Județean din Arad, unitate unde se află internat de câteva zile Benone Sinulescu, au oferite noi detalii despre starea de sănătate a artistului.

Noi informații despre starea de sănătate a lui Benone Sinulescu. Anunțul directorului spitalului unde se află artistul

Marți, Lenuța Timiș, directorul medical al spitalului din vestul țării, a făcut o serie de declarații despre starea lui ”Nea Beni”.

Conform medicului, artistul este în continuare internat în unitatea spitalicească, i se acordă îngrijiri medicale și este supus investigațiilor medicale.

Benone Sinulescu este conștient, comunicativ. În acest moment, conform aprecierilor medicilor, care sunt în permanentă legătură cu familia, nu s-a pus încă în discuție o intervenție chirurgicală.

”Pacientul, deocamdată, este stabil. Este încă internat în unitatea sanitară, încă se fac investigații, încă se modifică anumite scheme de tratament. Deocamdată, la partea asta este stabil. Nu neapărat de la depunerile care sunt existente pe carotide, nu de acolo s-a înrăutățit starea dânsului.

El are mai multe afecțiuni, care știți cum, din cauza vârstei se tot degradează. În momentul de față, colegii mei, medicii specialiști nu au pus…

Nu au pus încă în discuție o intervenție chirurgicală. Se discută doar pentru o intervenție minim invazivă, care să nu fie necesară o anestezie generală”, a transmis directorul medical al unității din Arad, conform Cancan.

Soția lui Benone Sinulescu, alături de artist la spital

În aceste momente dificile, alături de ”Nea Beni” se află cea mai importantă persoana din viața lui. Medicul din Arad spune că soția maestrului, Elena Sinulescu, este alături de acesta.

”Soția dânsului, în mare parte, este aici cu dânsul. Mai merge, știți cum e, să mai facă un duș sau să-i mai ducă anumite obiecte ale dânsului, pe care ea consideră că sunt necesare. Este aici! Ne-a solicitat să păstrăm confidențialitatea datelor medicale pe toate liniile care sunt investigate”.

În ceea ce privește perioada în care va mai sta internat artistul în spital, Lenuța Timiș a spus:

”Asta nu putem să estimăm, vă dați seama. Totul depinde și de corpul dânsului, de starea lui. Noi îl vom ține în unitatea spitalicească atât cât va fi nevoie. De multe ori glumește cu colegii și cu colegele mele.

Destul de bine se raportează la partea asta. Încearcă să depășeașcă momentul și să fie omul puternic pe care noi îl știam. A venit sâmbătă, în jurul orei 16:00”, mai spune medicul pentru sursa citată.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE