Florin Călinescu a luat decizia de a părăsi postul Pro TV, la care revenise de ceva vreme. Acesta părăsește, așadar, și masa juraților de la Românii au talent.

Florin Călinescu pleacă de la Pro TV. Ce a anunțat acesta referitor la decizia sa

Actorul a transmis, pe pagina sa de Facebook, că a luat decizia de a renunța la colaborarea cu postul de televiziune la care a lucrat până acum. Totuși, anunțul a fost unul scurt, care nu explică și motivele acestei decizii.

Totuși, Florin Călinescu a transmis că va da mai multe detalii despre această plecare mai târziu. Acesta lasă un loc liber în juriul de la Românii au talent.

Emisiunea nu va fi afectată de această hotărâre, iar ea va continua și fără prezența actorului. Producătorii acestui show de talente vor căuta un alt jurat de calibru, cel mai probabil, care să îl înlocuiască pe Florin Călinescu.

„Cu oarecare părere de rău, vă anunț ca renunț la colaboarea cu actualul managment al PRO TV. Deci, și la” Românii au talent“. Detalii, mai încolo”, a scris fostul jurat pe pagina sa de Facebook.

Florin Călinescu, plecări și reveniri la Pro TV. El a mai fost înlocuit

Florin Călinescu a mai părăsit o dată emisiunea, în anul 2019. Atunci, el a fost înlocuit de Horia Brenciu. Ulterior, cântărețul a plecat din cadrul Românii au talent și Florin Călinescu a revenit la masa juraților, după ce a apărut pentru prima dată la aceasta în anul 2015.

Dar, acestea nu sunt singurele plecări și reveniri. În anul 2001, actorul renunța la colaborarea pe care a avut-o cu postul de televiziune.

Conform asistentei lui Adrian Sârbu, Doina Gradea, această plecare a avut legătură cu principiile sale.

“A părăsit PRO TV în 2001 din cauza principiilor lui. Nu a acceptat pur și simplu să fie coleg la Pro TV cu Adrian Păunescu, care avea și el emisiune pe atunci. 

Și-a lăsat Pro TV cu tristeste și cu speranța că el oriunde s-ar duce va fi la fel de mare.

Plecarea lui Călinescu de la Pro TV a fost o mare lecție pentru oricine își închipuie că e de neînlocuit în orice domeniu, fie el și televiziune”, afirma Doina Gradea, pe blogul său.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE