Anunțul făcut de actor a surprins pe toată lumea. Florin Călinescu a fost încă de la început în acest trust. În urmă cu o zi a postat însă un mesaj în care anunța că nu va mai colabora cu PRO TV.

Dan Negru, unul dintre cei mai vechi prezentatori de show-uri de televiziune a comentat pe pagina sa de Facebook decizia lui Florin Călinescu.

Ce spune Dan Negru despre plecarea lui Florin Călinescu de la PRO TV: “Oamenii cresc acolo unde sunt apreciați”

Florin Călinescu renunță la colaborarea sa cu postul PRO TV, după 26 de ani.

Anunțul i-a luat prin surprindere pe cei mai mulți. Unul dintre cei care a comentat vestea a fost Dan Negru.

“E plin de știri despre plecarea lui Călinescu din Pro… O spun cu fair-play colegial că Pro sunt singurii care și-au păstrat, folosit si respectat brandurile de la începuturi până azi, indiferent de acționariat sau echipe manageriale. Esca, Călinescu, Netty Sandu, Dedu, Andi au fost la începuturi, sunt și azi…

Habar n-am dacă a fost potrivire sau strategie. Jimmy Fallon La NBC din ’98, Carlo Conti e la RAI din ’85, Stephan Raab e la ProSiben din ’97. La ăștia e strategie.

La noi … În afara lor, am rămas singurul care e în același loc de peste 20 de ani și am să vă povestesc într-o zi dacă a fost greu sau ușor.

Oamenii cresc acolo unde sunt apreciați. Merg unde sunt primiți. Și rămân acolo unde sunt iubiți…”, a scris pe pagina sa de Facebook, Dan Negru.

Florin Călinescu nu mai colaborează cu PRO TV

Anunțul a fost făcut chiar de actor în urmă cu o zi. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că fanii nu-l vor mai putea vedea la PRO TV, dar nu a  dat mai multe amănunte. Actorul colabora cu acest trust încă de la deschiderea stației, din anul 1995.

“Cu oarecare părere de rău, vă anunț ca renunț la colaborarea cu actualul management al PRO TV. Deci, și la Românii au talent. Detalii, mai încolo. Vorbesc ca fondator. 1 dec. 1995”, a transmis Florin Călinescu, pe pagina sa de Facebook.

Reprezentanții postului nu au dat nici ei prea multe amănunte.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE