Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu pe 20 iulie. Există și o rugăciune specială făcătoare de minuni care se spune că poate îndeplini cele mai mari dorințe. Aceasta trebuie spusă  în ziua în care este prăznuit Sfântul Ilie.

Sfântul Ilie este aducător de ploi, ocrotitor al recoltelor, poate provoca tunete și fulgere, dar și grindină.

Rugăciune către Sfântul Ilie. Trebuie să o spui neapărat astăzi

Rugăciunea tămăduitoare către Sfântul Ilie este renumită printre creștini. Se spune că ne apără de boli și de pagubă, dar și de cele mai mari necazuri. Poate fi spusă dacă în jurul vostru există persoane care vă vor răul, vor să vă asuprească sau să vă umilească. De asemenea vă apără împotriva rudelor sau prietenilor apropiați care doresc să vă ia pe cale necinstită bunurile.

Rugăciunea tămăduitoare către Sfântul Ilie trebuie spusă timp de nouă zile.

“Premărite și preaminunatule prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc, auzi-ne pe noi păcătoșii și neputincioșii.

Roagă-te  pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă puterea izbăvirii de păcate, de necazuri, să alunge din calea noastră nedreptățile puse de dușmanii noștri. Să ne ajuți Sfinte Ilie și să sădești în sufletele noastre puterea răbdării, a blândeții, să ne izbăvești de orice răzbunare care se abate asupra noastră.

Nimicește prin rugăciunile tale, Prorocule, năravurile cele mai rele din jurul nostru, cele ce întinează credința noastră, iubirea pentru semeni și poruncile Domnului!”

Amin.

Tradiții de Sfântul Ilie

Există o serie de tradiții populare care erau respectate cu sfințenie. De dimineață trebuie culese plante de leac. Busuiocul va fi dus la biserică și ars, iar cenușa folosită în scopuri terapeutice.

Se spune că până în această zi nu trebuie să se mănânce mere. Abia de pe 20 iulie acestea se pot consuma, după ce au fost sfințite la biserică. Astfel, devin mere de aur pe lumea cealaltă.

Merele trebuie apoi date de pomană.

Din bătrâni se spune că, dacă plouă de Sfântul Ilie fructele din pomi se vor strica și vor face viermi.

Pe 20 iulie se scoate mierea din stupi.

În unele zone ale României sunt organizate târguri.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE