Vlăduța Lupău este scoasă din minți de comportamentul anumitor persoane din mediul online. Cântăreața de muzică de petrecere a mărturisit că s-a săturat de hate-ul pe care îl primește pe rețelele de socializare, în special pe Instagram.

Îndrăgita artistă a fost invitată la PRO TV unde a vorbit despre noile sale proiecte muzicale, dar și care este prețul pe care îl plătește pentru succesul ei.

Frumoasa cântăreață a avut un mesaj de transmis pentru toți cei care nu încap de ea. Vedeta nu înțelege de ce unii oameni își alocă din timpul lor doar pentru a critica și pentru a scrie lucruri urâte la adresa ei.

Vlăduța Lupău, mesaj pentru criticii din mediul online

„Mi se pare absurd să stai acasă, cu telefonul în mână, poate bei o bere, mănânci ceva și te gândești tu să comentezi așa la Vlăduța Lupău sau la X. De ce să faci asta și să nu-ți vezi de treabă? Dacă nu-ți place, nu te uiți”, a spus vehementă Vlăduța Lupău în emisiunea lui Măruță.

Folclorista le-a mulțumit totodată oamenilor care îi urmăresc cariera îndeaproape și i-au demonstrat că munca ei nu este în van.

Vlăduța Lupău a devenit una dintre cele mai iubite artiste de la noi. Ca orice persoană publică, nici ea nu scapă de anumite critici. Femeia a recunoscut în show-ul de la PRO TV că este destul de afectată de criticile pe care le primește în primul rând pentru că nu le înțelege.

Vlăduța Lupău a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV. Foto: Instagram

Împlinită și pe plan personal

Muziciana are un număr mare de urmăritori pe rețelele de socializare. Doar pe Instagram este apreciată de aproape 500.000 de români.

Succesul Vlăduței în industria muzicii de petrecere a explodat în ultimii 2 ani. Melodiile sale sunt nelipsite de la evenimentele importante din viețile românilor, fie că vorbim de zile de naștere, nunți sau botezuri.

Cântăreața nu este împlinită doar din punct de vedere profesional. Artista este căsătorită cu portarul Adi Rus de la CFR Cluj. Anul trecut, cei doi trebuiau să își sărbătorească uniunea cu o petrecere de zile mari. Pandemia le-a stricat toate planurile, așa că au anulat totul.

Vlăduța Lupău a debutat pe scenă de foarte mică, în cadrul unui spectacol transmis de regretata Marioara Murărescu la TVR.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE