Silviu Prigoană și Mihaela s-au căsătorit civil în anul 2016, iar acum cei doi vor merge și la biserică în cel mai scurt timp. Au ales să se căsătorească departe de România, la Ierusalim.

Omul de afaceri a povestit de ce a așteptat atâția ani pentru a face nunta.

Silviu Prigoană o duce pe Mihaela la altar

Silviu Prigoană și Mihaela formează un cuplu de mulți ani, iar în 2016 și-au unit destinele. Chiar dacă de atunci au trecut 5 ani nu au renunțat la ideea de a merge și la biserică. Invitat la Xtra Night Show, Silviu Prigoană a explicat că a așteptat atâția ani pentru a face nunta din cauza procesului pe care îl are cu fosta soție, Adriana Bahmuțeanu. 

“Noi ne judecăm în momentul de față pentru nimic. Nu se explică cum de atâta timp ne judecăm pe nimic. Eu am renunțat la copii, să fie fericiți, la revedere, i-am dat la mămică.

Nunta urmează, bineînțeles că facem, păi sunt tânăr, dar încă nu am terminat problemele cu instanțele, cu copiii, încă se mai prelungește”, a declarat omul de afaceri la Xtra Night Show. 

Silviu Prigoană și soția sa au decis ca merele eveniment să aibă loc la Ierusalim. Mihaela a dat și câteva amănunte despre relația pe care o are cu omul de afaceri.

“Nu a fost simplu, dar parcă suntem dintotdeauna împreună. El este ca și un copil acum, se bucură din orice, e fericit. Faptul că eu sunt aproape de el, noi mergem la plimbare împreună, mâncăm, povestim, citim.

El spune că sunt fata lui mult visată. A fost un om hotărât la viața lui”, a declarat Mihaela.

Cum s-au cunoscut Silviu Prigoană și Mihaela

Mihaela a povestit într-un interviu pentru Taifasuri cum l-a cunoscut pe omul de afaceri. A mers acasă la Marcel Toader pentru a o cunoaște pe Maria. Acolo însă erau mai multe persoane printre care și Prigoană.

“Era multă lume, am făcut cunoștință cu toți și am sesizat că atunci când Silviu povestea ceva parcă mi se adresa direct.

El a observat că eram cumva reticentă și a început să-mi vorbească despre el, să-l pot cunoaște mai bine. A doua zi am plecat la Sibiu, iar Silviu mi-a trimis mesaje și am stabilit să povestim mai multe când mă întorc la București”, a povestit Mihaela.

După dor un an au decis să se căsătorească.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE