Frumoasa șatenă a oferit primele detalii despre show-ul pe care-l moderează pe micile ecrane. Vedeta a dezvăluit că sezonul cu numărul 7 va aduce multe surprize, ce vor fi văzute de fani undeva în toamna aceasta.

Ilinca Vandici este nerăbdătoare să afle cine sunt concurentele care vor defila pe podiumul emisiunii, precizând că este vorba de o ediție axată pe persoane publice.

Show-ul, care se va intitula de data aceasta „Bravo, ai stil! Celebrities. Metamorfoza: show-ul perfect, strălucirea supremă!”, este pe punctul de a începe filmările.

Bravo, ai stil, un nou sezon. Ce spune Ilinca Vandici despre emisiune

„Sunt foarte fericită și de abia aștept reîntâlnirea cu telespectatorii. Cu siguranță, va fi un sezon cu multe surprize, pe care le veți descoperi odată cu debutul celui mai iubit show de modă din România!

Am emoții uriașe, aștept și eu cu nerăbdare să descoperim cine sunt concurentele care au răspuns afirmativ provocării de a face parte din «Bravo, ai stil! Celebrities»”, a declarat Ilinca Vandici.

Așadar, este vorba de un sezon incendiar, din care nu vor lipsi sarea și piperul. Vedetele, admirate de fani pentru performanțele notabile din domeniile de activitate din care vin vor fi puse la grele încercări vestimentare.

Se anunță o călătorie transformațională și o experiență care le va lărgi orizonturile persoanelor publice, cât și celor care se află în fața micilor ecrane.

Provocările lansate de jurații, Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu și Maurice Munteanu, nu vor lipsi nici ele, vedetele fiind nevoite să încerce diferite stiluri și mai ales, să iasă din zona de confort.

Cine sunt noile concurente de la „Bravo, ai stil! Celebrities”

Sunt 9 participante la număr, toate dispuse să lupte până la capăt pentru trofeul de cea mai stilată femeie din România. Ultimul sezon a fost câștigat de cântăreața Alexandra Ungureanu.

Concurentele pornesc într-o călătorie care le va transforma din celebrități în repere de stil, lucru deloc ușor având în vedere ceea ce s-a întâmplat în competițiile trecute.

Până acum nu a fost divulgat niciun nume legat de vedetele care au acceptat provocarea de la Kanal D, dar cu siguranță, noi amănunte vor fi scoase la iveală în curând.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE