Mirabela Dauer este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România. Aceasta are o carieră de mai bine de jumătate de secol.

În schimb, viața personală nu a fost cea mai reușită. Acesta a fost căsătorită de două ori și are un fiu cu care nu ține legătura.

Cine este fiul Mirabelei Dauer. Bărbatul refuză să-și vadă mama: „Au fost minciuni, oribilități”

Dan Alexandru Popovici are 44 de ani și este fiul Mirabelei și al celui de al doilea soț al său, Dan Traian Popovici. Artista nu și-a mai văzut copilul de mai bine de 20 de ani.

În podcastul „Fain și simplu” al lui Mihai Morar, cântăreața a explicat că a doua căsnicie a avut un final dramatic. A fost bătută crunt de soț, cu fierul de călcat, și amenințată cu moartea.

Lucrurile au devenit și mai grave la divorț. Dan Traian Popovici le-a explicat judecătorilor că și-a prins soția înșelându-l. Astfel, bărbatul a primit custodia copilului. La acea vreme, fiul celor doi avea doar 2 ani.

După divorț, Mirabela nu și-a mai văzut copilul până când acesta a împlinit 12 ani. I-a plătit pensie alimentară până la majorat, dar s-au văzut foarte rar.

Mirabela Dauer, resemnată la gândul că nu-și va mai vedea copilul niciodată

„Oamenii se schimbă, el s-a schimbat, dar este atât de înnrăit de oamenii din jurul lui, încât niciodată nu o să-l mai văd. El nu mă cunoaște cu adevărat, e tardiv! Nu are amintiri cu mine, i s-au șters toate,” a povestit artista.

Ea a explicat că decizia a fost a fiului ei și a venit în urma influenței oamenilor din jurul lui: „au fost niște oameni în jurul lui care m-au urât, inclusiv taică-su. Nimeni nu i-a spus nimic bun de mine și atunci el nici nu a fost interesat să afle despre mine”.

„El e matur acum, are 44 de ani. Dragoste cu sila nu se poate! Iată că nici la 44 de ani nu vrea să mă cunoască. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ, nu mă ambalez la gândul că vine, că aș vrea să-i spun… nu! Că atunci îmi creez o realitate care nu e și nu va fi. Dacă o vrea Dumnezeu vreodată, lăsam lucrurile să vină,” a explicat artista.

„Am făcut tot ce se poate posibil din partea mea. Nu se poate, el este montat de niște oameni. El nu are ce să ierte la mine, dar i s-au spus lucruri rele. Au fost minciuni, oribilități. Noi nu suntem certați, doar despărțiți. Am fost singură toată viața. Pentru mine o persoană care nu are familie e singură toată viața. Eu nu am familie!”, a adăugat.

Cu privire la prima căsnicie, cântăreața a explicat că a fost făcută din dorința de a scăpa de părinți, de a plecat acasă. Avea doar 18 ani când s-a căsătorit cu primul soț, Willy Dauer, iar mariajul celor doi a durat cinci ani. Au păstrat, în schimb, o relație de prietenie.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE