Pentru toți cântăreții anul 2020 a fost unul extrem de prost. Din cauza pandemiei de coronavirus aceștia nu au avut nici concerte nici evenimente.

S-a aflat că și Culiță Sterp a fost destul de afectat și a avut probleme cu banii înainte de a accepta să participe la Survivor România.

Ce datorii avea Culiță Sterp înainte de Survivor România

Se știe faptul că artistul nu trăiește neapărat din muzică. Fostul concurent de la Survivor România deține împreună cu familia sa o afacere cu produse alimentare care merge destul de bine. Mai scoate mii de euro și din Youtube, melodiile sale fiind vizualizate de milioane de fani. Chiar și așa, și Culiță Sterp a fost afectat de pandemia de coronavirus. Acesta a acumulat datorii de aproape o jumătate de milion de lei.

Astfel, firma cântărețului, Culiță Sterp SRL a avut ceva probleme în 2020. Potrivit datelor postate de Ministerul Finanțelor Publice acesta a cheltuit mai mulți bani decât a produs.

Anul trecut, cifra de afaceri a fost de 40.812 lei, la nici jumătate față de anul 2019. Cântărețul a cheltuit însă mai mulți bani și a ajuns să aibă o pierdere de 107.295 lei.

În anul 2019, datoriile firmei erau de 1.532 lei, dar acestea au ajuns la 496.669 lei un an mai târziu. Astfel, finalul anului 2020 l-a găsit pe Culiță Sterp cu doar 2.500 de lei în cont, față de 75.355 cât avusese în anul precedent.

Culiță Sterp a participat la Survivor România

La începutul anului, cântărețul a acceptat provocarea și a plecat în Republica Dominicană. În luna iunie a încălcat însă regulamentul și a decis să părăsească competiția, pentru că urma să devină tată. Chiar și așa nu a fost penalizat.

“Voiam să vorbim despre faptul că eu nu mi-aș fi primit banii de la Survivor și că mi-ar fi afectat contractul, că mi s-au tras din bani.(…) Oameni buni, nu s-a întâmplat acest lucru, ba chiar din contră.

Producătorii emisiunii mi-a pus o mie de euro în cont și mi-au spus ăia sunt pentru copilaș, să-i cumperi cadou copilului.

Am rămas uimit, sunt niște oameni minunați, mă bucur că m-au înțeles că până la urmă este un lucru omenesc, un lucru de înțeles. Eu nu aveam voie să plec, în contract așa scrie.

Dacă pleci, ești descalificat și poți să și nu primești banii, ba chiar să plătești niște despăgubiri. Nu a fost cazul de așa ceva și le mulțumesc încă o dată pentru că m-au înțeles. “, a povestit artistul pe canalul său de Youtube, la întoarcerea în țară.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE