Există mai multe semne după care îți poți da seama dacă persoana cu care ești te iubește cu adevărat sau urmărește altceva. Este adevărat că fiecare relație este unică în felul ei, însă sunt câteva lucruri de care e bine să ții cont, pe care ar trebui să le observi dacă nu ai convingerea fermă că ești cu omul potrivit.

Îți spunem 6 din semnele evidente că persoana cu care ești nu te iubește așa cum spune. De multe ori din teama de singurătate ori din obișnuință, oamenii aleg să petreacă timp unul cu celălalt fără să simtă cu adevărat ceva puternic pentru partenerul lor.

6 semne că nu te iubește

Semnul nr. 1: Mereu busy. Persoana cu care formezi o relație nu are niciodată timp de tine? Este cel mai evident semn că nu va funcționa nimic între voi.

Poate că interesele voastre nu corespund sau pur și simplu cel sau cea cu care visezi să ajungi în fața altarului nu este convins de sentimentele sale și vrea să stea o perioadă singur/ă, să își analizeze cu atenție sentimentele.

Semnul nr. 2: Nu se deschide deloc în fața ta. În mod normal, ca să îți dai seama dacă placi pe cineva, trebuie să îl cunoști înainte. Dacă persoana cu care ești nu prea împărtășește ceea ce vrea de la viață, este evident că nu vede un viitor cu tine.

Semnul nr. 3: Toate inițiativele vin din partea ta. Fie că vorbim despre o banală întâlnire în oraș sau o activitate de cuplu, dacă tu ești cel sau cea care face mereu primul pas, este semnalul că cealaltă persoană nu are niciun interes să facă un pas în față.

Maximă atenție la punctul 4!

Semnul nr. 4: Vorbește cu prea mult patos despre fosta relație. Multe persoane rămân cu inima la fostul sau fosta și încep alte relații în speranța că își pot scoate de la suflet sentimentele pe care încă le mai au pentru acel cineva.

Semnul nr. 5: Te critică des. Este firesc să vă spuneți ce vă deranjează. Totuși, în momentul în care ți se scot în față doar defectele, este clar că vrea să te schimbe. Când iubești nu vrei să schimbi pe nimeni, ci îl accepți așa cum este.

Ultimul semn: Reacționează impasibil/ă la problemele tale. Chiar dacă uneori s-ar putea să dramatizezi un ele situații din viața ta, atunci când din cealaltă parte nu vine nicio minimă dovadă că i-ar păsa de tine este mai mult decât clar că nu ține la tine.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE