Jador a făcut astăzi accident de mașină. Cântărețul a trecut prin clipe de groază, după cum le-a mărturisit fanilor care îl urmăresc pe platformele sociale.

Din fericire, fostul concurent de la Survivor România nu a fost rănit, însă bolidul său de lux a fost avariat în urma impactului. Artistul a trecut printr-o sperietură groaznică și s-a temut pentru viața lui.

Jador a făcut accident de mașină. Cântărețul a trecut prin clipe de groază

Jador a făcut accident de mașină în cursul zilei de astăzi. Interpretul de muzică de petrecere a trecut prin momente dificile, însă a scăpat fără răni. Bolidul său este, în schimb, avariat destul de grav.

Cântărețul a postat un videoclip prin care le-a transmis fanilor că este bine și să nu-și facă griji. Doar mașina a fost lovită, iar el nu are nicio zgârietură.

Acesta susține că accidentul nu a fost vina lui, ci a oamenilor care își lasă animalele să iasă afară din curte fără să fie supravegheate. Partea din față a bolidului achiziționat de Jador cu puțin timp în urmă a fost lovită destul de puternic, după cum se vede și în videoclip.

Autoturismul lui Jador a lovit un cal pe șosea, iar impactul a fost unul puternic, deși nu avea o viteză mare.

„Sunt supărat rău. Bine că nu am pățit nimic. Am văzut moartea cu ochii! Puteam să jung la spital sau mai rău, să mor! Mașina mea de mai puțin de o lună de zile s-a dus.

Este distrusă! Mi-a ieșit un cal în față. Bine că nu am avut viteză că putea fi fatal. Asta este lecție, nu ai cum să lași calul să meargă liber pe stradă”, a declarat Jador în cadrul videoclipului postat pe YouTube.

Jador, speriat de groază din cauza impactului

Jador a fost foarte speriat și susține că nimeni nu ar trebui să-și lase animalele singure pe șosea, pentru că se pot întâmpla lucruri imprevizibile, care pot fi fatale.

Fostul concurent de la Survivor România 2021 a mai spus că nu are de gând să-i ceară despăgubiri pentru mașină celui care și-a lăsat calul nesupravegheat.

Băiețelul care se ocupa de cal a început să plângă și i-a spus lui Jador că familia lui nu are suficienți bani pentru a plăti pagubele suferite de bolid. Astfel, artistul a discutat cu familia respectivă și a decis să nu le ia niciun ban.

„Asta este morala zilei! Probabil Dumnezeu ne mai trimite un semn uneori, să vadă cum ne comportăm. Poate și eu am făcut ceva rău cuiva, iar acum este karma.

Trebuie să învățăm să fim mai buni, iar oamenii să își țină animalele la locul lor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine!”, a mai spus artistul.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE