Acum 12 ani, opinia publică autohtonă era șocată de curiosul caz al lui George Chirilă, un bărbat din județul Iași, care avea atunci 12 copii cu două surori. Astăzi, moldoveanul este tatăl a 15 copii, 6 cu Nicoleta și 9 cu Mariana, și este capul unei familii cu adevărat mari.

În ciuda ostilității aproape generale în care a trăit și trăiește în satul Mihail Kogălniceanu, comuna ieșeană Țigănași, George Chirilă și-a construit existența doar după capul lui. Nu a ținut cont de legi, mai ales de cele morale, recunoscând mereu cu sinceritate că le iubește în mod egal pe surorile Moldoveanu, Mariana și Nicoleta.

”Soțiile mele sunt luate cu cununie înaintea lui Hristos și doar asta contează pentru mine, n-am nevoie de nici un act de la nimeni care să dovedească asta”, repetă mereu George Chirilă, atunci când este întrebat de vreun document care să ateste legătura lui sentimentală cu cele două surori.

George Chirilă are 6 copii de la Nicoleta și 9 de la Mariana

Bărbatul care trăiește bine mersi după legile lui a rememorat și momentul în care s-a îndrăgostit și de Nicoleta, dar și de Mariana. ”Când m-am îndrăgostit de Nicoleta s-a schimbat totul. Prima pe care am văzut-o a fost Mariana. Pentru ea am avut un respect și o considerație deosebită. A doua zi a venit Nicoleta. Pentru prima data am rămas fără glas. Eram încă un copil, clasă a noua. A fost dragoste la prima vedere. În Grădină Botanică din Iași am cerut-o de soție și mi-a răspuns după 6 luni”, dezvăluia, la vremea respectivă, emoționat, George Chirilă.

Cele două femei spun că nu au simțit niciodată gelozia și că scopul lor în viață este să-l facă ”bărbat” pe iubitul lor comun. Și Nicoleta, și Mariana, au fost ani buni, alături de George, și doctori, și profesori, și psihologi pentru cei 15 copii ai lor. Au refuzat mereu orice intervenție din exterior, orice ajutor, și până la urmă și-au câștigat dreptul la viața dorită.

Ce spune primarul despre George Chirilă: ”Toată lumea spune că nu-i normal ce face!”

Dar, recent, lucrurile s-au schimbat radical și în bine pentru familia lui George Chirilă. Potrivit primarului din localitate, Iulian Chirilă (doar o coincidență de nume), George a ajuns să le facă acte copiilor și să îi înscrie la medic. ”Da, s-a schimbat serios, zic eu, mult timp cei mici nu aveau acte, nu erau introduși în sistemul medical, iar acum au acte, sunt băgați la medicul de familie.”, a spus edilul pentru FANATIK.

Tot primarul din Țigănași a dezvăluit și că George Chirilă este un contribuabil foarte corect. ”A venit recent la primărie să semneze prelungirea concesiunii unei pășuni, pe care își cresc animalele. Omul e muncitor, nu-i vorbă, dar lumea știți cum e pe la țară, tot nu înțelege traiul lui. Toată lumea spune că nu-i normal ce face el, deși nu încalcă legile în vigoare”, a conchis edilul pentru FANATIK.

Casa lui George Chirilă este situată la marginea satului Mihail Kogălniceanu, izolată de restul lumii. Petru și Pavel, cei doi băieți mari ai familiei, trag cot la cot cu părintele lor și întrețin o gospodărie ca la carte, cu 500 de oi, zeci de vite și de cai, stupi de albine și livezi întinse. Plus câteva căruțe și un tractor, necesar lucrului celor 10 hectare de teren arabil pe care-l deține familia lângă casă.

George Chirilă: ”Noi fuzionăm pentru a face un copil!”

Dacă familia doarme în casa mare, în cele 14 camere existente, George Chirilă preferă de multe ori să se întindă noaptea pe jos, într-un bordei, acolo unde se simte cel mai bine. Iar dimineață, la prima oră, se apucă de treburile gospodăriei, alături de tot neamul strâns sub același acoperiș.

“Eu sunt pudic. Latura sexuală are o mică însemnătate pentru mine, pentru plăcere. La mine este pentru procreere. Sunt zile în care faţă de una am mai multă atracţie, alte zile faţă de cealaltă. Depinde de zile. Noi sexul îl numim diferit. Cum să spun? Contopire în iubire. Acest lucru la noi se întâmplă doar pentru a procrea, doar pentru copii. Afară de aceste două femei, pe care le-am luat fete fecioare, eu n-am mai avut alte femei. Noi fuzionăm pentru a face un copil. Dorm singur. Eu mă culc afară, pe pământ”, mărturisea George Chirilă atunci când a fost întrebat despre traiul în intimiate alături de două surori.

Chiar dacă este pusă la zid de comunitate, familia Chirilă din satul ieșean Mihail Kogălniceanu își vede liniștită de viața ei, indiferentă la zbuciumul din jur. Mult mai deschis la regulile societății, George Chirilă – bărbatul care are 15 copii cu două surori – rămâne un personaj autentic, care acum 30 de ani și-a inventat o lume întreagă, pe care doar el poate s-o înțeleagă.