Îți prezentăm care este cea mai ieftină soluție cu care poți curăța suprafețele mizerabile din bucătărie. Gătitul este o plăcere mai ales când ai musafiri sau o faci pentru familia ta, însă după fiecare preparat culinar pe care îl pui la cale apar problemele.

Zonele care se pot murdări cel mai des, pe lângă aragaz și chiuvetă, sunt masa de ”lucru” și rafturile din dulapul în care ții alimentele ori tacâmurile.

În grabă, atunci când pui mâncare în farfurie sau lași oala pe masă, o parte din grăsime și resturile alimentare din vas se pot lipi foarte ușor de masă.

Soluția cu care scapi de murdăria din bucătărie

Se întâmplă deseori să nu cureți imediat după ce ai murdărit suprafețele. Dacă lași prea mult timp să treacă, te vei lovi de una din problemele cu care își bat capul multe gospodine.

Ce faci, așadar, dacă pe masă rămân pete de ulei întărite care nu ies cu detergentul de vase și cu nicio altă soluție cumpărată din comerț?

Ei bine, soluția pe care ți-o propunem noi este mult mai ieftină. Se spune că e de până la trei ori mai eficientă. Cu această combinație nu doar că vei îndepărta mizeria de pe rafturi și masă! Vei scăpa și de mirosul de mâncare, de grăsime de pe suprafețe.

Tot ce îți trebuie este o lavetă uscată, 20 de mililitri de oțet de mere și 20 de grame de bicarbonat de sodiu. Combină aceste două ingrediente alimentare. Înmoaie laveta în amestec.

Cum redai strălucirea mesei

Șterge imediat ce cârpa este îmbibată cu oțet și bicarbonat și lasă ca soluția să acționeze pentru aproximativ 5 minute. Folosește apoi un prosop de bucătărie uscat pentru a curăța suprafața. Rezultatul va fi unul uimitor!

Pentru a reda 100% strălucirea suprafețelor din lemn, poți folosi 50 de mililitri de ulei mineral. Este la fel de eficient și dă un aspect nou și fresh bucătăriei tale!

Soluția prezentată mai sus este eficientă și în a curăța petele de vin, urmele de suc, cafea sau chiar guma de mestecat care a rămas lipită de masă.

În aceste cazuri, va trebui să dublezi cantitățile ingredientelor. Evident, vei fi nevoit/ă să freci puțin mai mult. Lasă la acționat aproximativ 7 minute. Totul va fi lună-bec!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE