Supa de roșii este perfectă pentru zilele călduroase. Este o rețetă ușor de gătit și în plus este și foarte ieftină. Poate să fie servită caldă sau rece și se prepară în foarte multe moduri.

Supa de roșii este una dintre cele mai simple și mai gustoase rețete culinare.

Rețeta simplă și ieftină de supă de roșii. Mâncare pentru vară, răcoritoare și gustoasă

Ingrediente pentru supa de roșii:

1,5-2 kg de roșii foarte bine coapte (sau 1 l bulion)

1 ceapă

2-3 morcovi

1 bucată de țelină

1/2 ardei gras (dacă doriți)

30 ml ulei de măsline extravirgin (se poate folosi și alt ulei)

3 foi de dafin, cimbru, busuioc, pătrunjel verde sau busuioc

1 lingură rasă de zahăr, sare, piper

pentru servire se pot folosi paste scurte sau crutoane

Cum se prepară supa de roșii

Roșiile se bagă în apă fiartă 1-2 minute pentru a se putea curăța mai ușor. Există și o altă metodă. Le puneți pe grătar 5 minute. Astfel vor avea un gust foarte bun de copt.

Se decojesc și se taie partea lemnoasă. Se pun apoi într-o oală și se toarnă apă până când vor fi acoperite. Se poate folosi și zeamă de carne sau supă de legume. Se adaugă dafin, cimbru, busuioc și sare. Apoi se lasă la fiert aproximativ 15 minute.

În acest timp se toacă legumele cubulețe, iar usturoiul se zdrobește. Se pune ulei într-o tigaie, se încinge apoi se călesc legumele până se înmoaie. Apoi se adaugă o cană de apă și se lasă să fiarbă.

Când roșiile sunt gata, din oală se scoate cimbrul și dafinul și apoi se pasează. Compoziția se toarnă peste legumele care fierb. Se mai adaugă lichid în funcție de consistența pe care doriți să o aibă supa.  Tot acum se pune și zahărul, sarea și piperul.

Totul se fierbe până când supa va avea consistența dorită. Dacă vreți puteți pasa și legumele.

În cazul în care doriți după ce supa s-a fiert puteți adăuga paste mici, tăiței de casă sau pastele orzo. Nu uitați acestea trebuie fierte în prealabil.

În cazul în care nu doriți să puneți paste supa de roșii se poate servi și cu crutoane sau pâine prăjită unsă cu usturoi.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE