Cântărețul de muzică populară a ajuns să aibă probleme cu legea după ce în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017 nu a declarat o parte din veniturile obținute din chirii.

Cristian Pomohaci s-a ales cu o pedeapsă cu suspendare, magistrații precizând că este vorba de un prejudiciu de 28.000 de euro, doar că fostul preot a ajuns acum să aibă dosarul curat.

Cristian Pomohaci a scăpat de închisoare. Cum a reușit fostul preot

Artistul a semnat un contract de recunoaștere în schimbul unei pedepse mai mici, însă mulțumită unei legi inițiată de fostul parlamentar PSD Cătălin Rădulescu a scăpat basma curată.

Legea, promulgată de președintele Klaus Iohannis în aprilie 2021, l-a ajutat să Cristian Pomohaci să invoce o lege mai blândă, situație care l-a ajutat foarte mult.

Conform acesteia, condamnații pot apela la o lege mai ușoară, însă numai în situația în care aceasta intră în vigoare în timpul pedepsei pe care aceștia o ispășesc.

În plus, noua lege mai spune că procesele cu evaziune fiscală pentru sume mai mici de 50.000 de lei pot fi rezolvate cu aplicarea unei simple amenzi.

Pedepse mai blânde pentru evaziunea fiscală. Cristian Pomohaci a profitat

Fostul preot a reușit să profite de apariția legii care prevede aplicarea unei amenzi în cazurile de evaziune fiscală pentru sume mai mici de 50.000

În felul acesta fostul preot a dat lovitura. În schimb, este obligat să achite încă 40.000 de lei, adică 200 de zile de amendă (200 de lei ziua).

„Nu se impune înlăturarea în tot sau în parte a amenzii aplicabile, cu atât mai mult amânarea aplicării acesteia, nefiind îndeplinite prevederile art. 83 alin. 2 Cod penal, având în vedere faptul că pedeapsa cu închisoarea aplicată petentului e de dată foarte recentă.

Scopul aplicării acesteia care este și de reeducare, de conștientizare a pericolului social al faptei, având inclusiv o latură coercitivă, nu a fost atins”, se arată în decizia luată de magistrați, notează wowbiz.ro.

Acesta nu este primul dosar de care scapă Cristian Pomohaci, el fiind cercetat și pentru pedofilie, dar s-a clasat din lipsă de probe.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE