Fosta soție a lui Ilie Năstase a făcut dezvăluiri remarcabile din mariajul cu actualul partener de viață, un om de afaceri cu patru ani mai mic decât ea.

Vedeta a pus punctul pe „i” și a spus ce se întâmplă între ea și Răzvan Vasilescu, cu care s-a căsătorit în mare secret, în Las Vegas, în urmă cu câțiva ani.

Amalia Năstase și actualul soț se mai ceartă uneori, însă bruneta spune că nu mai sunt aceleași discuții ca la 18 ani, ceea ce înseamnă că ambilor le trece extrem de repede supărarea.

Amalia Năstase, detalii despre căsnicia cu soțul ei, Răzvan Vasilescu

„Ne-am mai certat, dar ne-am certat știind că o să ne împăcăm, fără să ne despărțim. Nu mai avem 18 ani să ne certăm și să stăm supărați unul pe celălalt. 

Noi n-avem probleme cu dragostea, altele sunt problemele din cauza cărora ne certăm, dar nu din cauza dragostei.

Din fericire, n-avem probleme cu dragostea. Mie atunci mi se pare cel mai nasol, când te cerți că unul iubește mai puțin.

Eu sunt foarte feminină așa, deși nu prea par, și eu cred că femeia trebuie tratată ca o prințesă și femeia întotdeauna dă un pic mai puțin, ea trebuie să fie prețioasă.

Dar bărbatul care iubește o femeie, trebuie să știe că femeia mai are și toane … La noi, din punctul acesta de vedere, Răzvan mă adoră și eu îl iubesc foarte mult și suntem exact așa cum ne place să fim”, a declarat Amalia Năstase pentru cancan.ro.

Amalia Năstase a suferit enorm după divorțul de fostul jucător de tenis

Fosta soție a lui Ilie Năstase susține că nu act nu este foarte important pentru ea, ci este mai degrabă simbolic. Vedeta nu pune mare preț pe acest aspect, mai ales că a mai fost căsătorită în trecut.

Amalia și Ilie Năstase au fost împreună 21 de ani, dintre care 7 au fost soț și soție. În această perioadă au venit pe lume și fiicele lor, Alessia și Emma.

Frumoasa brunetă a suferit enorm după divorțul de fostul jucător de tenis, fiind nevoită să o ia de la zero, dar în cele din urmă a reușit să se pună pe picioare.

În prezent, Amalia Năstase a reușit să-și reconstruiască viață alături de Răzvan Vasilescu, cu care are o familie frumoasă și unită.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE