Dan Negru a dezvăluit ce va face după ce va renunța la televiziune. Prezentatorul TV are un hobby de care multe persoane se feresc, deși se poate transforma într-o afacere profitabilă.

Celebrul prezentator activează în domeniul TV încă de la începutul anilor ’90 și a prezentat Revelioanele televizate de la Antena 1 timp de 21 de ani consecutiv. „Regele Audiențelor” are deja un plan pentru momentul în care se va retrage, la un moment dat, de pe micile ecrane.

Ce va face Dan Negru după ce va renunța la televiziune

Dan Negru s-a hotărât ce va face după ce va renunța la televiziune. Prezentatorul de la Antena 1 are un plan bine pus la punct, la care puține persoane s-ar fi așteptat.

Pe rețelele de socializare, Dan Negru s-a fotografiat într-un tricou lejer, alături de o roșie imensă, abia crescută pe tulpină. Moderatorul TV este foarte pasionat de roșii, după cum a dezvăluit în postarea sa din mediul online.

Îndrăgitul prezentator ia în calcul domeniul agriculturii pentru momentul în care se va retrage din televiziune. Acesta susține că roșiile sunt hobby-ul lui și ar putea crea o afacere profitabilă, la un moment dat.

Prezentatorul le-a oferit urmăritorilor sfaturi despre cum să aleagă o roșie și cum să le evite pe cele nesănătoase.

„Mă pricep la roşii; sunt hobby-ul meu. Arta e să te pricepi să le uzi, dimineața sau seara, cu apă călduță, direct la rădăcină, ocolind frunzișul. Nu le vând, dar când mă las de televizune, mă apuc de roșii…

2.647 de soiuri de legume a pierdut România în ultimii 20 de ani. «Inimă de bou», soiul românesc, a fost înregistrat de francezi și pierdut definitiv de România. Sunt pline piețele de șarlatani și chimicale.

Am două ponturi: – fugiți de roşiile alungite excesiv, țuguiul arată că e o forțată, biostimulată. – fugiți de cei care vând cantități mari, sunt comercianți. Luați roşii de la ăia care au câteva pe tarabă, ăia sunt producători adevărați”, a scris Dan Negru pe pagina de Facebook.

Dan Negru esste pasionat de agricultură
Dan Negru esste pasionat de agricultură. Sursa foto: Facebook

Dan Negru a moștenit această pasiune pentru legume de la bunicii lui, care s-au ocupat cu agricultura. Aceștia au mizat pe calitate și nu pe profiturile obținute, scrie spynews.ro.

Dan Negru muncește pământul alături de angajații lui și se asigură întotdeauna că totul merge așa cum trebuie. Agricultura îi aduce și sume consistente de bani moderatorului TV. În fiecare vară, acesta vinde porumbul și grâul cu tona.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE