Prezentatoarea TV a dat vestea cea mare despre Ayan, care la vârsta de numai 17 ani se bucură de o reușită legată de școală. A dat lovitura în America, unde va pleca curând la studii.

Băiatul Mihaelei Rădulescu a fost acceptat la două Universități extrem de cunoscute peste Ocean, una dintre ele fiind Princeton. În momentul de față Ayan este pus în situația de a alege unde va merge mai departe.

Jurata de la Masked Singer România a mărturisit că nu se gândea la varianta ca fiul ei să plece din Monaco înainte să împlinească vârsta de 18 ani, lucru cu care a fost de acord și fostul soț, Elan Schwartzenberg.

Mihaela Rădulescu, mândră de fiul ei. Ayan va studia în America

Cu toate acestea vedeta și-a pregătit fiul din timp pentru sistemul de învățământ american, fără să realizeze că astfel îi trasează copilului drumul pe care urmează să-l aleagă de acum înainte.

În timpul școlii de la Monaco Mihaela Rădulescu a avut grijă ca Ayan să învețe, dar și să se axeze pe diferite activități în afara programei, sportul fiind extrem de important pentru dezvoltarea sa.

„Cred foarte mult în sistemul de învățământ american, cel universitar, chiar am fost fanul acestui sistem de învățământ și știam dintotdeauna că, dacă vrei să-ți îndrumi copilul spre o universitate de genul ăsta, trebuie să începi să-l pregătești din grădiniță.

Asta înseamnă că trebuie să te gândești și la cantitatea de sporturi și genul de sporturi pe care le face, trebuie să te gândești la instrumente muzicale – măcar să fie familiar cu ele, trebuie să te gândești la o cultură generală satisfăcătoare și la o activitate socială, la rezultatele școlare.

Toate astea ajung, la un moment dat, într-un dosar de aplicație la facultate. Dacă nu aveam grija asta din urmă să adun acolo niște lucruri, niște situații, acum nu avea nicio șansă la o școală din America, pentru că acolo așa funcționează lucrurile. 

Trecutul contează enorm, practic contează tot ce pui în mintea și formarea unui copil, contează aproape la fel de mult ca notele, aproape la fel de mult ca implicarea socială și ca performanțele în sport”, a declarat Mihaela Rădulescu în podcast-ul Amaliei Enache.

Ayan, un adolescent preocupat de sport. Ce a încercat până acum

Ayan a primit cea mai bună educație, după ce mama sa a luat decizia de a părăsi România. Avea numai 3 ani când fiul ei a ajuns la Monaco, de acolo plecând toată dezvoltarea din ziua de azi.

A studiat foarte mult și a încercat tot felul de sporturi, printre care se numără: tenis, înot, baschet, volei, navigație, călărie, scufundări, fotbal american, hochei pe gheață, patinaj, sporturi de contact, schi, snowboard și wakeboard.

La capitolul instrumente muzicale, băiatul Mihaelei Rădulescu a studiat pian și chitară, dovadă că în prezent are de făcut o alegere grea legat de Universitatea pe care vrea să o urmeze.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE