Celebra jurată a emisiunii „Te cunosc de undeva!” nu mai alergă după concerte și proiecte ca în trecut, în momentul de față prioritățile sale fiind cu totul altele.

Andreea Bălan a lăsat cariera pe plan secund și are grijă să le ofere mai mult din timpul ei celor două fete, Ella și Clara. Frumoasa blondină își face programul în funcție de cele mici și activitățile lor.

Chiar și așa vedeta nu duce lipsă de concerte, deși nu la fel de multe ca înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus. Numai luna aceasta are programate 8 spectacole cu bandul său.

Andreea Bălan, un alt om după divorț. Cântăreața are alte priorități de când e mamă singură

Totodată, Andreea Bălan este mult mai atentă la concertele pe care le ia pentru că-și dorește foarte mult să nu plece departe și să fie cât mai aproape de fiicele sale.

„Am foarte multe concerte în luna august, 8 concerte, e foarte bine pentru începutul acesta de după pandemie. Nu o să mai iau la fel de multe concerte cum aveam înainte să am copii și am și un alt preț.

Îmi selectez cu atenție concertele, să fie cât mai aproape de casă. Lansez în toamnă un nou album, după 15 septembrie, care se numește «Soare după nori».

Am lansat o piesă nouă, de pe acest album, care se numește «Ne îndrăgostim». În rest, fetițele îmi ocupă tot timpul. Am timp și pentru ele.

De când sunt mamă ele sunt pe primul loc și tot programul mi-l fac în funcție de ele, filmările, concertele… Încerc să le îmbin pe toate, dar programul exact mi-l fac în funcție de ele”, a mărturisit Andreea Bălan pentru viva.ro.

Cu cine seamănă fetele Andreei Bălan. Au personalități diferite

Universul blondinei se învârte în jurul copiilor pe care-i are din mariajul cu George Burcea. Artista nu ezită să le ia cu ea peste tot, dar mai ales la cumpărături, loc care îi place foarte mult celei mari.

Fetele au personalități complet diferite, Ella semănând cu artista din punct de vedere fizic, în timp ce Clara are trăsături de la tatăl ei.

De asemenea, prima este foarte elegantă și poartă mereu rochii, mărgele și diferite accesorii, iar cea mică este autoritară și se joacă cu tractoarele.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE