Larisa Udilă de la Bravo, ai stil a devenit recent mămica unui băiețel minunat, însă momentul venirii pe lume a acestuia nu a fost deloc simplu.

Influencerița și-a dorit să nască natural. Toate bune și frumoase până în momentul în care a venit marea clipă. În cele din urmă, conform propriilor relatări, a fost nevoită să facă cezariană.

Larisei nu i-a fost foarte bine atunci când a născut. Fotomodelul a povestit că durerile pe care le-a simțit au fost groaznice, iar la un moment dat copilul dădea semne că nu era foarte bine.

Larisa Udilă de la Bravo, ai stil, temeri uriașe după ce a născut

Bruneta a revenit pe Instagram povestindu-le fanilor că primele zile în calitate de mămică nu au fost grozave. Vedeta susține că este foarte stângace și speră să își intre în rol cât mai repede.

Stresul să nu facă ceva greșit astfel încât Milan, băiețelul ei, să sufere este uriaș. Tânăra spune că simte o presiune foarte mare și îi este frică până și să îi schimbe scutecul.

Larisa a spus că a avut clipe în care simțea că nu a fost în stare de absolut nimic. Când bebelușul respira șuierător, se panica și intra într-o stare de anxietate, însă pe măsură ce au trecut orele și zilele a început să înțeleagă cu ce se mănâncă totul.

Cele mai grele momente au fost însă chiar în timpul nașterii lui Milan.

larisa udilă
Larisa Udilă de la Bravo, ai stil, pe patul de spital după ce a născut, alături de soțul ei. Foto: Instagram

„Cele mai rele dureri pe care le-am simțit vreodată”

A ajuns la maternitate hotărâtă să nască natural, dar acolo lucrurile nu au mai stat conform planului. Problemele survenite după apariția contracțiilor pe care le-a descris drept groaznice au determinat-o să apeleze la cezariană.

„Cred că 5 era ceasul și au început contracțiile groaznice, de la 5 până la 9 jumătate au fost contracții cu intensitatea de 90, în condițiile în care sunt femei la 100 care nasc.

Cele mai rele dureri pe care le-am simțit vreodată în viața mea. Copilul începuse să nu se mai simtă ok, să-i scadă pulsul, toată lumea mi-a spus să intru la cezariană, să las ambiția cu nașterea naturală.

Așa că am decis împreună cu familia să facem cezariană, copilul avea cordonul în jurul gâtului și medicul mi-a spus că avea șanse de 0 cu colul meu care e groaznic, care nu voia să se înmoaie, să se dilate, să nimic”, a povestit Larisa Udilă, ex-concurentă Bravo, ai stil pe Instagram.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE