Smiley a postat pe contul de Instagram câteva imagini din marele pariu al PRO TV pentru toamna acestui an! Show-ul Super Star România se filmează deja. Din ce a dezvăluit cântărețul, pare să fie ceva ce telespectatorii din România nu au mai văzut niciodată!

Artistul a filmat câteva cadre din locul unde au început deja înregisrările pentru noul concurs de la postul de pe Pache Protopopescu.

Emisiunea se anunță a fi una plină de surprize, după cum chiar muzicianul a spus pe Instastory.

Smiley, imagini din semifinala Super Star România

„Așa ceva nu s-a mai întâmplat la nicio emisiune de talente ever în România! Ce să zic, este cel mai mare concert făcut vreodată la o emisiune de talente din România. Ce? Super Star!”, a spus Smiley în timp ce filma scena și împrejurimile.

În videoclip, chiar la final, își face apariția și compozitorul și cântărețul Marius Moga, care pare la fel de entuziasmat de acest nou proiect.

Imaginile prezentate de Smiley sunt din prima semifinală a show-ului Super Star România. După cum a anunțat PRO TV în urmă cu câteva zile, semifinalele se vor filma pe 18, 22, 26 și 30 august. Marea finală va fi transmisă, cel mai probabil, live pe micile ecrane.

Oamenii au putut asista la semifinala din 18 august cu condiția să se înscrie pe site-ul PRO TV, respectând regulamentul participării la aceste filmări.

smiley
Smiley a postat imagini din culisele emisiunii Super Star România, care va fi difuzată în curând la PRO TV

Regula de aur pe care trebuie să o respecte publicul participant la show-urile de televiziune, dacă sunt înregistrate

Una dintre regulile de bază, ca în cazul oricărui show înregistrat, este interdicția de a posta imagini din cadrul emisiunii pe rețelele online pentru a nu strica surpriza în momentul în care show-ul va fi difuzat și pe post.

Această regulă este cunoscută, de altfel, de publicul care participă la tot felul de concursuri de televiziune. În multe cazuri oamenilor li se cere să își închidă telefoanele ori chiar să le lase la intrare într-un loc securizat pentru ca producătorul să se asigure că nu va scăpa nimic.

Din juriul Super Star România fac parte Carla s Dreams, Smiley, Raluka și Marius Moga. PRO TV nu a anunțat încă data la care va avea loc marea premieră pe micile ecrane. Cel mai sigur emisiunea va începe în luna septembrie sau la începutul lunii octombrie.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE