Locuințele vechi de peste 100 de ani pot fi achiziționate de cei interesați cu sume foarte mici, care ajung la 1.000 de euro, asta pentru că proprietarii nu mai sunt interesați să le restaureze.

În plus, foarte multe persoane care și-au scos la vânzare casele primite moștenire au luat această decizie pentru că doresc să ridice de la zero o casă decât să investească în cea veche.

Unul dintre proprietarii care vrea să ”scape” de casa din comuna Marginea, județul Sibiu, este și Constantin Maftean, care deține o casă tradițională veche de peste 150 de ani.

Case vechi din Bucovina, scoase la vânzare cu 1.000 de euro. Cum este posibil

Bărbatul vrea să vândă casa primită moștenire de la rude cu prețul de 1.000 de euro și se gândește să construiască un alt imobil în zonă.

Locuința moștenită de patru generații a atras foarte multe persoane, în felul acesta existând posibilitatea să fie salvată de la demolare și să fie restaurată.

„Dacă o mai las câțiva ani, se duce jos cu totul. În stadiul ăsta, ea mai poate fi salvată. Asta e ideea, să nu se piardă chiar cu totul. E moștenire din patru generații”, a declarat Constantin Maftean pentru stirileprotv.ro.

Renovarea locuințelor vechi, o misiune extrem de grea

Cei care vor să cumpere o astfel de casă trebuie să știe că prețurile ridicate de reconsolidare și restaurare nu sunt deloc mici. Din păcate, nici meșteri care să se priceapă nu mai sunt mulți.

Renovarea locuințelor vechi din Bucovina se ridică la sume extrem de mari, care pot ajunge până la 15.000 de euro, de 15 ori mai mult decât prețul achiziționării casei în sine.

„M-am gândit că patrimoniul nostru cultural nu se poate pierde odată cu căsuțele astea, pentru că fiecare dintre ele vorbește despre meșteșugul zonei.

Vedem lucrări manuale în fier și lemn executate cu măiestrie”, a declarat Iosif Cârstean, unul dintre meșterii din zonă, mai arată sursa citată.

În altă ordine de idei, un francez stabilit la Putna a reușit să salveze în ultimul an 10 case tradiționale vechi, două fiind incluse într-un complex muzeal.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE