Elena Marin are probleme grave de sănătate după participarea la Survivor România 2021. După aproape șapte luni în jungla din Republica Dominicană, organismul dansatoarei a avut de suferit. Fosta Faimoasă a dezvăluit totul pe rețelele de socializare.

Dansatoarea Andreei Bălan a fost una dintre cele mai votate și apreciate concurente din sezonul doi. Totodată, Elena a avut și un număr mare de hateri, dar s-a confruntat și cu probleme pe parcursul competiției.

Elena Marin, probleme grave de sănătate după Survivor România

Elena Marin a avut probleme grave de sănătate după participarea la Survivor România 2021. Problemele hormonale nu sunt singurele cu care s-a confruntat fosta Faimoasă în Republica Dominicană.

Dansatoarea are probleme mai grave decât s-ar fi așteptat și ar putea ajunge pe masa de operație. Elena nu a oferit mai multe detalii despre afecțiunea de care suferă, dar încă nu a luat o hotărâre.

Sportiva i-a asigurat pe fani că le va oferi mai multe detalii la momentul potrivit și a ținut să le mulțumească pentru susținerea acordată.

„Știu că am fost absentă în ultimul timp, din mediul online. Mi-ați trimis foarte multe mesaje în care mă rugați să pun story-uri, să postez, să vă spun mai multe detalii despre mine. Din păcate, problemele de sănătate pe care le am sunt ceva mai grave.

Există probabilitatea să mă operez, încă nu voi da mai multe detalii din casă pentru că nu am luat o hotărâre, o să vă spun la momentul potrivit despre ce este vorba.

Dar până atunci voiam să vă mulțumesc, citesc zilnic mesajele de la voi și nu aveți idee cât de mult înseamnă. Vă mulțumesc, vă iubesc și mă înclin în fața voastră”, a spus Elena Marin pe Instagram.

Elena Marin
Elena Marin are probleme grave de sănătate. Sursa foto: Instagram

Fosta concurentă a avut probleme hormonale în timpul competiției

Elena Marin s-a confruntat cu probleme hormonale serioase în timpul competiției, care i-au schimbat aspectul fizic. Fosta Faimoasă a povestit că a luat 10 kilograme în plus de-a lungul celor șapte luni, deși a mâncat foarte puțin.

Aceasta a declarat, la un moment dat, că a fost șocată să se privească în oglindă din cauza faptului că arăta foarte diferit, în comparație cu începutul competiției.

„Când m-am privit în oglindă, a fost tragic. Până nu ajung la forma la care îmi doresc eu, evit să mă privesc în oglindă. Am grijă ce mănânc, iar ceea mă bucură este că nu am pofte.

Acolo eram privați de tot ce voiam, dar acum, că pot avea tot ce îmi doresc, nu am pofte. Poate și pentru că îmi doresc să revin la forma inițială, iar ambiția mea este mai mare”, a declarat Elena Marin la „Ștafeta mixtă”.

Problemele pe care le are nu îi permit să facă sport în acest moment, dar Elena speră să ajungă cât mai repede la greutatea de dinainte.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE